Din 2010, nu se stie ce statut va avea muzeul
Peste 300.000 de turisti romani si straini au vizitat anul acesta celebrul Castel Peles din Sinaia. Majoritatea vizitatorilor au fost ramani, in jur de 70%, restul fiind cetateni straini. Muzeul a fost inchis o luna pentru curatenie, dupa care a fost redeschis de pe data de 3 decembrie. De Sarbatori, cu exceptia zilelor de Craciun si de 1 ianuarie – cand va fi inchis, programul de vizita a muzeului va ramane cel obisnuit: adica in fiecare zi, de miercuri pana duminica, intre orele 9-17. Exceptie face ziua de miercuri, 31 decembrie, cand muzeul va fi deschis doar intre orele 9-13.00. Acelasi program il va avea si Muzeul Pelisor.
In ceea ce priveste numarul de turisti asteptati in aceasta perioada, Daniela Voitescu – sefa sectiei Relatii publice, marketing si proiecte culturale a Muzeului National Peles ne-a declarat: „Odata cu intrarea elevilor si a studentilor in vacanta, numarul vizitatorilor va creste simtitor. Mai ales ca, acum aceasta perioada va coincide si cu un fel de vacanta a adultilor. Noi suntem multumiti de numarul de vizitatori pe care l-am avut in acest an si ne bucuram ca am estimat corect situatia. Este adevarat ca fata de anul trecut, cand am avut 360.000 de turisti, s-a inregistrat o scadere, insa acest lucru este normal. In 2007, datorita mediatizarii de care a beneficiat muzeul, ca urmare a retrocedarii acestuia catre Casa Regala, multe persoane au venit sa il vada de teama ca va fi inchis. Insa, ceea ce putem spune, cu certitudine, este ca muzeul va fi deschis publicului pana pe data de 1 martie 2010. Dupa aceea, nu stim ce se va intampla”. Cat priveste tarifele, valabile atat pentru turistii romani, cat si pentru cei straini, acestea sunt urmatoarele: Peles – 15 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii peste sapte ani si studenti; Pelisor – 10 lei pentru adulti si 3 lei pentru copii peste sapte ani si studenti.
Camelia NASTASE














