Afacerile imobiliare sufera de… imobilism

Pe bulevardul principal al orasului Busteni functioneaza o firma imobiliara, situatie care m-a si determinat – tinand cont de conjunctura pe care o traversam in acest domeniu – sa port o discutie cu patronul acesteia – Cristian Geambazu.
– In aceasta perioada, mai sunteti solicitati de clienti?
– Suntem, dar nu in masura de altadata, iar acum interesul are doar o singura fata; adica oamenii vin doar sa se intereseze de piata, de ofertele pe care le avem si, bineinteles de preturi, dar nu sunt hotarati sa cumpere.
– Si aveti oferte?
– Oferte sunt, iar preturile sunt in scadere fata de nivelul celor din primavara…
– Si-atunci cum se explica faptul ca oamenii nu mai cumpara case sau terenuri?
– Dupa parerea mea era de asteptat sa se blocheze vanzarile deoarece, pana acum, majoritatea terenurilor si a locuintelor au fost cumparate de catre cei care au intentionat sa faca specula. Au cumparat, cu un pret si, dupa o anumita perioada de asteptare, au ridicat de trei ori pretul! Si aceasta „afacere” a fost favorizata, in primul rand, de faptul ca terenurile si locuintele din zona noastra au fost, totusi, putine.
– Criza mondiala despre care se vorbeste, credeti ca si-a prelungit efectele si in zona imobiliara a Bustenilor?
– Efectele acesteia se regasesc si la noi. Unul dintre ele este modul de finantare a investitorilor; bancile nu mai acorda credite asa de usor cum o faceau pana acum, deoarece, iata, nu exista certitudinea garantiilor. Ca urmare, lipsa de lichiditati este factorul major care influenteaza piata imobiliara.
– Ar mai fi si alti factori?
– Cred ca si dezorientarea oamenilor contribuie la imobilismul actual caracteristic pietei imobiliare.Oamenii nu mai stiu daca mai este sau nu rentabil sa investesti in terenuri si locuinte fiindca nu se stie daca preturile vor mai scadea sau vor creste. Fireste, ei spera sa scada dar, deocamdata, scaderea este lenta.
– In ce masura firma dv a fost afectata de criza generala imobiliara?
– Noi suntem o agentie mica si nu putem spune ca actuala criza ne-a daramat. Sunt firme mari care au falimentat sau care si-au redus drastic activitatea, desfiintandu-si chiar birourile locale. In ceea ce ne priveste, fata de perioada similara a anului precedent, in partea a doua a acestui an vanzarile noastre au scazut cu 60%! Dar mergem inainte si speram si noi, ca toata lumea, ca lucrurile isi vor reveni.
– Aveti solicitari, de exemplu, in aceasta perioada ?
– Sigur, solicitari avem si din zone ale Vaii Prahovei, si de pe Valea Doftanei dar, cum spuneam, clientii se intereseaza doar despre ofertele, in sine, si de preturi.
– Clientii sunt tot din aceste zone?
– Avem clienti si de pe la noi, cum s-ar zice, dar circa 80% dintre ei sunt bucuresteni. Si este explicabil, deoarece bucurestenii doresc sa aiba proprietati care sa le permita sa respire o data pe saptamana aerul de munte.
Leon CHIRILA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentE bine de stiut!
Articolul următorSARBATOAREA ZILEI