Anul acesta, Scoala “Mihai Eminescu” Ploiesti a fost desemnata drept beneficiara a unei finantari europene in cadrul Proiectului Sectorial “Comenius”, parte a Programului de “Invatare pe tot parcursul vietii. Programul are drept scop consolidarea dimensiunii europene in educatie prin promovarea activitatilor de cooperare intre scoli.
In cadrul parteneriatului, se mai afla, alaturi de scoala amintita, unitati de invatamant din Polonia, Bulgaria, Marea Britanie si Slovacia. Astfel, in perioada august 2008-iulie 2010, se vor realiza diverse activitati scolare si extrascolare incluse in proiectul intitulat “BEyond diSTances”, care are drept scop promovarea dialogului intercultural prin cunoasterea traditiilor si a istoriei locale, regionale si nationale.De-a lungul celor doi ani de proiect, elevii si profesorii din cele cinci scoli partenere vor avea ocazia sa cunoasca aspecte variate legate de istoria si traditiile tarilor pe care le reprezinta si sa-si structureze un set de valori si atitudini legate de diversitatea culturala (toleranta, respect, nondiscriminare). Calendarul activitatilor parteneriatului cuprinde teme precum: “Certificatul de nastere al tarilor noastre”, “Tara natala”, “Orasul natal”, “Intre mit si realitate”, “Traditii de iarna/primavara in Europa”.In perioada 23 – 29.11.2008, scoala din Ploiesti a fost gazda primei reuniuni de proiect din cadrul acestui parteneriat, ocazie cu care reprezentantii acestei unitati de invatamant si-au propus sa promoveze muzica si dansurile populare romanesti, precum si aspecte legate de istoria si specificul orasului Ploiesti, respectiv ale judetului Prahova si imprejurimilor sale.
C.N.