Una dintre afectiunile a caror simptomatologie se agraveaza toamna este artroza. Aceasta reprezinta o afectiune degenerativa a articulatiilor ale carei simptome apar in timp, cu mult de la initierea bolii. Boala se manifesta din cauza frecarii suprafetelor articulare, care ajung in aceasta postura din diverse motive, cum ar fi un traumatism, o suprasolicitare, o infectie sau alte cauze, putand data chiar din copilarie, desi simptomele apar in viata adulta.
Boala artrozica debuteaza lent, cu dureri ce apar de obicei dupa un efort fizic intens (cedeaza la repaus), in zone cu umiditate ridicata (munte), la frig, noaptea etc.
Exista mai multe feluri de artroza:
u Artroza coloanei vertebrale: cand cartilajele intervertebrale afectate se localizeaza la nivelul coloanei cervicale (gat) este foarte important diagnosticul spondilozei cervicale, caci din cauza comprimarii unor artere care trec prin coloana la acest nivel si urca spre creier, cel din urma primeste mai putin oxigen, iar manifestarile clinice pot fi atat de diverse incat se pot confunda cu alte patologii total diferite: greata, dureri de cap, ameteli, dureri de brate, de umeri, torticolis, distonie neurovegetativa (patologie asemanatoare atacului de panica, cauzat de deficitara oxigenare a creierului), pocnituri in urechi etc.
u De asemenea, coloana mai poate fi afectata si la nivel toracal, unde sunt coastele (la nivelul plamanilor), iar prin comprimarea nervilor paravertebrali patologia are rasunet visceral, adica la nivelul organelor interne de la nivelul toracelui si abdomenului (stomac, intestine etc).
u Artroza se poate manifesta si la nivelul coloanei lombare (mijloc), tot cu rasunet in organele pelvisului, dar si in picioare, cu dureri sau amorteli poate chiar de-a lungul intregului picior. Adesea in artroza coloanei vertebrale se produce hernia de disc.
Dintre artrozele altor articulatii, cea mai frecventa este gonartroza: afectarea articulatiei genunchiului.
In afara semnelor si a simptomelor pe care pacientul le resimte la nivelul unor articulatii (coloana vertebrala, genunchi, coate, incheietura mainii etc) diagnosticul de artroza se poate pune in urma unor investigatii cum ar fi: examenul radiologic (evidentierea ingustarii spatiului articular), Examenul lichidului inovial (lichid continut in articulatii), RMN, CT, analize de laborator care desemneaza o infectie etc.
Tratamentul se poate face prin miorelaxante (relaxante musculare), antiinflamatorii, analgetice (reduc durerea), infiltratii cu antiinflamatoare steroidiene sau alte substante adjuvante. Se recomanda balneofizioterapie, masaj, reflexoterapie, acupunctura, homeopatia, gimnastica medicala etc. Din pacate, nu exista o metoda sigura de curabilitate, toate acestea doar amelioreaza patologia.