Directoarea unei scoli din Ploiesti e acuzata de neglijenta si de fals
Controlul derulat de catre reprezentantii Inspectoratului Scolar Prahova la Scoala Generala „Henri Mathias Berthelot” din Ploiesti, in urma acuzatiilor aduse de catre presedintele Sindicatului „I.L.Caragiale”, Petre Columban, la adresa directoarei Rodica Taicutu – caz despre care v-am informat intr-unul dintre numerele trecute ale ziarului – se va incheia saptamana aceasta. Informatia ne-a fost data de catre inspectorul general adjunct Gheorghe Borovina, care a precizat ca a fost finalizat, zilele acestea, raportul de audit care s-a desfasurat la scoala respectiva. „Acum se redacteaza textul documentului de audit care a fost realizat la Scoala 25 din Ploiesti. Ce va pot spune este ca nu lipsesc bani nici de la Comitetul pentru parinti si nici de la programul „Scoala dupa scoala”, asa cum se spusese in adresa depusa de catre domnul profesor Columban. Au existat, in schimb, foarte multa dezordine, neglijenta in ceea ce priveste modul de pastrare a documentelor contabile”. Gheorghe Borovina a precizat ca se mai desfasoara o cercetare la scoala in cauza privind inspectia curenta pentru gradul I care a vizat-o pe directoarea respectiva in calitatea ei de profesoara de istorie. „Pentru ca s-a constatat ca, de fapt, aceasta nu a fost realizata conform metodologiei, inspectia de gradul I va fi anulata, iar inspectoarei respective i se va retrage dreptul de a mai face inspectii pentru cel putin un an”.
In ceea ce priveste sanctionarea in vreun fel a directoarei Rodica Taicutu, Gheorghe Borovina a adaugat: „S-ar putea ca si directoarea sa primeasca o sanctiune. Nu vreau sa ma antepronunt pana cand cercetarile nu vor fi finalizate in totalitate. Iar aceasta hotarare va fi luata de catre inspectorul general Gheorghe Matei, in functie de rezultatele anchetei”.
Camelia NASTASE














