Pana in luna septembrie a.c., autoritatile prahovene au emis , in total, 136.046 titluri de proprietate in baza legilor fondului funciar. Dintre acestea, 117.678 au reprezentat titluri pentru teren agricol, iar restul – pentru teren forestier. Prefectul judetului Prahova, Doru Nechiti, a apreciat ca aceste cifre reprezinta “o proportie de peste 90% din totalul documentelor care trebuie eliberate”. Una dintre cauzele pentru care nu se poate finaliza procesul de eliberare a titlurilor de proprietate, in totalitate, o reprezinta, in opinia sa – contestatiile, dar si completarea, gresita, a documentelor, exemplificand, in acest ultim caz, sedinta Comisiei judetene de fond funciar din data de 9 octombrie, cand s-a dispus retragerea, in vederea rescrierii lor, a titlurilor de proprietate din 31 de localitati. S-a precizat, insa, ca, pentru intensificarea rezolvarii acestei spinoase probleme – eliberarea titlurilor de proprietate cu care administratiile locale se confrunta de ani buni – la nivel judetean, sedintele de fond funciar se convoaca o data la doua saptamani. Totodata, in ultimele trei luni, la Ploiesti, la aceste sedinte au participat si diverse comisii locale, in ideea de a-si sustine propunerile si contestatiile aflate pe ordinea de zi.
Prefectul a mai confirmat, insa, ca “aproape din doua in doua saptamani, de la DNA, ni se solicita tot felul de documente, chiar si inregistrari ale sedintelor de fond funciar, necesare in diferite anchete aflate in curs de derulare, cum ar fi aceea de la Gorgota”.
N.D.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDIN CULISE
Articolul următorLa inceputul lui 2009,