Saptamanal, circa 700 de ploiesteni isi iau ratia de mancare de la Cantina de Ajutor Social din Ploiesti. Cele mai multe dintre familiile “abonate” la portiile asigurate de catre Consiliul Local, prin Serviciul de Asistenta Sociala, isi trimit copiii ca sa aduca hrana acasa. Inarmati cu bidoane si plase rezistente, micutii vin la cantina si stau cuminti la coada pentru a lua portiile stabilite de bucatarese, in functie de numarul de persoane din fiecare familie. “Mancarea e buna. Nici nu am putea sa avem pretentii mari, din moment ce suntem ajutati cu aceasta masa”, ne-a declarat Vasile Matei, unul dintre beneficiarii hranei zilnice de la “Cantina Saracilor”. Potrivit datelor furnizate de Doina Capuz, director al Administratiei Serviciilor Sociale si Comunitare Ploiesti situatia este mai mult decat ingrijoratoare, in sensul ca, si asa se face cu greu fata cheltuielilor impuse de asigurarea hranei pentru cei inscrisi, iar sute de oameni figureaza pe lista de asteptare, iar noi nu putem face mare lucru, fondurile fiind limitate.
Abonat la mila amaratilor!
Doru Frunza este client vechi la Cantina de Ajutor Social, chiar daca nu este inscris intre beneficiari. Barbatul sta, insa, la usa cantinei si asteapta mila celor care au dreptul la o portie de mancare. Cu o cutie de margarina goala, folosita in locul unei farfurii, asteapta ca un alt amarat sa-si faca mila si sa-i toarne putin din portia sa de mancare. “ Am 40 de ani si stau toata ziua pe drumuri. Noaptea dorm prin boscheti sau printr-o scara de bloc. Am lucrat la UZUC, dar m-au dat afara ca sunt nebun si nevasta mea m-a parasit si a plecat in Italia”, povesteste cu lacrimi in ochi barbatul.
Cat e de rentabil sa n-ai serviciu…
Pentru persoanele cu venituri mici, care au optat pentru ajutoare sociale sub forma de indemnizatii lunare, Serviciul Pu-blic de Asistenta Sociala plateste aproximativ 60.000 de lei lunar. Conform HG 1731/2003, valoarea ajutorului social pentru o persoana poate ajunge pana la 82,5 lei, in timp ce pentru doua persoane, statul acorda 148 de lei. In cazul in care familia care solicita ajutor social este formata din trei membri, valoarea indemnizatiei poate depasi cu putin 200 de lei, iar pentru patru persoane, aceasta este in cuantum de 254,7 lei. Familiile formate din cinci persoane pot be-neficia din partea statului de 304,1 lei, iar pentru familiile cu mai mult de cinci membri se mai adauga 20,5 lei pentru fiecare persoana in plus.
Catalina STROE