Marian Iancu
va fi judecat
Finantatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost suspendat, ieri, de catre Comisia de Disciplina a FRF, pentru sase luni si amendat cu 300.000 de lei ca urmare a declaratiilor calomnioase facute la adresa arbitrajului din meciul cu FC Arges, scor 1-1, din etapa a X-a.
Mititelu a mai fost suspendat, la data de 1 octombrie, pentru declaratiile facute inaintea si dupa partida cu Unirea Urziceni, din etapa a VIII-a a Ligii I, cand a spus ca ialomitenii au fost ajutati de arbitrul Marius Martis, care ar avea legaturi cu managerul Mihai Stoica. Mititelu primise si o amenda de 12.800 de lei. Amenda dictata de catre Comisia de Disciplina a FRF finantatorului clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, in valoare de 300.000 de lei, este cea mai mare din istoria fotbalului romanesc.
Precedentul „record” era detinut de catre finantatorul clubului Steaua, Gigi Becali, si de fostul presedinte al clubului Universitatea Cluj, Anton Dobos, care fusesera amendati cu cate 200.000 de lei, ca urmare a scandalului „Valiza”. Amenzile celor doi oficiali au fost ulterior anulate de catre Curtea de Arbitraj pentru Fotbal.
Mutu – rezerva
Controlul efectuat l-a edificat pe atacantul roman, Mutu, asupra accidentarii de care sufera la unul dintre genunchi, fotbalistul Violei primind acceptul medicilor de a evolua, sambata, in etapa de Serie A (Fiorentina va intalni Reggina).
Cu toate ca nu este vorba despre nimic grav, Mutu va incepe, cel mai probabil, aceasta intalnire de pe banca de rezerve, dorindu-se menajarea lui pentru partida cu Bayern, din Champions League.
Internationalul roman a resimtit primele dureri dupa partida de la Constanta cu Franta, scor 2-2, urmand sa fie supus unei interventii chirurgicale in iarna, pe durata scurtei pauze competitionale.