CSU Brasov – CSU Asesoft 88-86 (75-75, dupa cele patru sferturi)
Asesoft a pierdut in prelungiri meciul cu CSU Brasov, Carutasu & Co. intorcandu-se la Ploiesti extrem de dezamagiti. Jocul alb-albastrilor a fost haotic in partea a doua, elevii lui Arnautovic participand parca la un concurs de tir. Campionii en-titre au aruncat de 32 de ori din afara semicercului, in conditiile in  care Asesoft are sub panou cei mai buni pivoti din tara! Defensiva a cedat si ea la patrunderile cuplului de fundasi americani, Dawson-Brodaus, si la incursiunile lui Alex Hartman, iar gazdele s-au impus meritat in cele din urma, prestatia jalnica a arbitrilor nefiind un motiv suficient de serios pentru a-i scuza pe jucatorii lui Vladimir Arnautovic.
10-0 pentru Asesoft dupa cinci minute, iar o victorie la scor a ploiestenilor parea sa se contureze. Pana la pauza mare, Arnautovic nu a avut motive de ingrijorare: apararea isi facuse treaba, Burlacu, Jones si Cepulis marcasera de la distanta, iar la capitolul recuperari, pivotii nostri le luasera fata aproape de fiecare data lui Dragusin si Senai. Dupa 20 de minute, tabela indica 36-24 pentru Asesoft.
Am trait din nou acea senzatie de deja-vu in sfertul al treilea. Nimic nu s-a mai legat! Apararea in zona nu a functionat decat un minut, in care am recuperat doua mingi. Dupa aceea, Hartman, Dawson si Brodaus au iesit la rampa si au readus gazdele in joc prin cosuri de la mare distanta (41-36 pentru Asesoft).
Degeaba Griffith a castigat cateva dueluri cu Dragusin, degeaba Arnautovic a facut schimbari pe banda rulanta… In zece minute, jucatorii lui Dan Calancea au marcat cu doua puncte mai mult decat in primele doua sferturi: 53-50, in favoarea alb-albastrilor.
Degringolada a continuat in echipa Asesoftului pana la finalul timpului regulamentar, iar apoi, in prelungiri, nervii au cedat definitiv. Osmokrovic si Wheeler au fost depasiti de fiecare data de Dawson si Brodaus, iar in atac nu au putut ordona jocul si nici sa puna schemele in aplicare. In criza de idei si de timp, alb-albastrii s-au precipitat si nimic nu a mai fost ca in primele doua sferturi…
Raniti in orgoliu dupa acest esec, campionii de la Asesoft asteapta meciul din aceasta seara, de la ora 18, cu Dinamo Bucuresti, in Sala Olimpia.
Statistici Asesoft:
11/32 – 3p; 19/36 – 2p; 19 /27 – 1p.
6 recuperari ofensive, 19 defensive
Wheeler 23 min, 4, 1 rec, 1 pd; Jones 30 min, 15, 3×3, 3 rec; Cepulis 42 min, 14 p, 3pd; Burlacu 37 min, 19, 2×3, 1 rec, 2 pd, 4 interceptii; Griffith 20 min, 6 rec, 1 pd; Osmokrovic 22 min, 5, 3 interceptii; Hargrove 17 min, 3; Curtis 16 min, 7 (3/3-2p), 3 rec, 1 capac; Carutasu 15 min, 9, 4 rec.
Ionut GEORGESCU