Intr-o discutie recenta cu deputatul Mihai Apostolache – presedintele Organizatiei de tineret a social democratilor prahoveni – aveam sa remarc faptul ca, intre preocuparile sale parlamentare multe se refera la cei care au varsta apropiata cu a lui, sens in care a si initiat unele proiecte de lege. Pe aceasta tema am si realizat, cu el, urmatorul interviu.
– Domnule deputat, recent, Parlamentul a adoptat o lege despre care ne vorbeati inca in primavara acestui an…
– Intr-adevar, saptamana trecuta a fost adoptat, in Camera Deputatilor, proiectul de lege privind interzicerea inlocuirii cu produse a restului in bani de catre unitatile comerciale. Proiectul de lege l-am avansat de mai multa vreme si iata ca, fiind adoptat cu unanimitate de voturi, mi-a oferit certitudinea ca o astfel de prevedere legislativa era si utila, si necesara.
– Apropo de bani; cum comentati recentele controverse privind crestea salariilor bugetarilor?
– Ma surprinde, in primul rand, faptul ca, in ciuda demersului nostru parlamentar – al PSD si al celorlalte partide – Guvernul spune ca nu sunt fonduri. De asemenea, chiar premierul a declarat ca majorarea salariilor profesorilor ar bulversa economia nationala, situatie care nu seamana decat cu o asmutire a populatiei impotriva cadrelor didactice. Iata de ce eu vreau sa mentionez ca, din semnalele pe care le am din teritoriu, partidul de guvernamant propune, pe de alta parte, primarilor – altii decat cei ai PNL – sa le acorde sume de bani pentru diverse lucrari locale, cu conditia de a le sustine campania electorala. In aceasta procedura nu vad decat o veritabila mituire a primarilor cu bani publici care, pe de alta parte, nu ajung pentru salarii!?!
– Ati depus, insa, o initiativa legislativa si pentru modificarea impozitarii pensiilor. Ce ati propus, concret?
– Am depus, intr-adevar, si un proiect de lege pentru cresterea plafonului de la care se aplica impozitarea pensiilor. Dar, inainte de toate vreau sa spun ca este nedrept sa impozitezi pensiile care, de fapt, sunt bani care au mai fost impozitati o data, cand actualii pensionari erau salariati. Admitand, insa, si aceasta gaselnita a guvernarii de dreapta, eu am propus ca plafonul de la care se pot impozita pensiile sa fie majorat de la 10 milioane de lei vechi, la 20 de milioane de lei. Si cred ca este normala aceasta masura deoarece pensiile au crescut, intre timp, vor mai creste, iar multi pensionari nu se vor putea bucura de majorarea pensiilor deoarece acestea vor fi diminuate prin impozitare!
– Referindu-ne si la generatiile apropiate de varsta dv, ce propuneri legislative ati avut?
– Tot prin primavara, am depus un proiect de lege referitoare la acordarea indemnizatiilor de nastere pentru fiecare copil nascut, chiar daca mamele au dat nastere la doi, trei sau mai multi copii. Initiativa mea a dospit, iata, atata vreme in sertarele Parlamentului, pentru ca sa ne trezim acum cu hotarari judecatoresti care acorda res-pectivele indemnizatii in cazul gemenilor sau al tripletilor.Sper, asadar, ca propunerea mea sa devina act normativ cat mai curand posibil.
– La cei care frecventeaza cursurile scolare v-ati gandit?
– Si pe cei de varsta scolara ii am in vedere, iar pentru acestia lucrez la o propunere legislativa privind modernizarea tuturor terenurilor de sport din scolile Romaniei. Vrem generatii bine dezvoltate, sanatoase, dar iata ca tinerii de varsta scolara nu au terenurile de sport care le-ar fi necesare. Este, daca vreti, un proiect asemanator celui care a urmarit realizarea acelui program national “sali de sport”. Sper ca, inca din aceasta sesiune, un asemenea proiect de lege sa ajunga in dezbaterea Camerei Deputatilor – care este Camera decizionala – iar daca nu, voi insista pentru a trece aceasta problema in programul de guvernare al PSD. In ceea ce priveste fondurile, eu propun ca 90% dintre acestea sa fie acordate de catre Guvern, din buget, iar 10% sa fie asigurate de catre administratiile locale. Si chiar am un exemplu concret in acest sens; la Scoala Nr. 10 din Ploiesti s-au realizat, in numai doua luni, trei terenuri – de fotbal, de handbal si de baschet – in urma unei propuneri pe care am facut-o Primariei. Deci, se poate!
Leon CHIRILA














