Aprovizionarile de toamna culminau in luna octombrie. Atunci erau antrenati din plin si barbatii, dar tot femeile erau cele care dirijau operatiunea si realizau practic ceea ce trebuia facut.
In zona dulciurilor era vremea gutuilor. Fructele mari, aurii, erau spalate bine, curatate de coaja groasa si apoi date printr-o razatoare mare, sau taiate cu cutitul in cubulete mici. Iesea o dulceata de neuitat, mai ales daca se adaugau la fiert – ca si in alte cazuri, de altfel -, felioare de lamaie. Dar unele gospodine mai firoscoase mai faceau si celebra “peltea de gutui”, un fel de gel, din care ai fi tot mancat. Dat fiind faptul ca gutuile se coceau foarte tarziu si aveau coaja groasa, erau pastrate pentru iarna in camari sau, in casele mai fara pretentii, chiar deasupra dulapurilor, sifonierelor etc.
Mai era si vremea strugurilor, care se mancau mai mult la masa. Desi mai in toate curtile erau bolti cu vita de vie, vin nu se facea in Ploiesti, ci, cel mult cateva sticle cu must. Vin era destul in Ploiesti, proprietarii de vii aveau depozite in oras, vanzand orice soiuri si cantitati de la 10 litri in sus. Vinuri nobile in sticle “infundate” se gaseau in toate magazinele cu delicatese iar saracii cumparau si ei de pe la carciumi cu litrul, cu “jumatatea” sau cu “litra”. Unele gospodine specialiste faceau dulceata de struguri, iar altele reuseau sa-i conserve in stare naturala pana pe la Craciun.
Mai erau nucile, care ocupau un loc mult mai mare in alimentatia perioadei interbelice. Erau in Ploiesti destule gospodarii care mai aveau in gradina unul, doi sau chiar trei nuci. Oricate nuci ar fi mancat copiii de verzi (crude), tot ramaneau destule pentru iarna si chiar de dat la altii sau de vandut. Nucile pentru iarna se cumparau de la tarani, care veneau cu caruta plina cu tot felul de produse (nuci, gutui, pere etc.) pe care le strigau pe strada, sau de la femei care le aduceau in tarne mari, pe cobilita, in spinare. Ele se procurau dupa “gogire”, cand se uscasera bine si se vindeau cu sita. In gospodariile instarite sau mijlocii se cumparau pana la 5000 de nuci care se pastrau foarte bine in pod, de regula in cazane de tabla sa nu le plimbe soarecii, huruindu-le.
Acum era vremea marilor aprovizionari de toamna, care se prelungea si la inceputul lui noiembrie si la care erau larg antrenati si barbatii, in majoritatea cazurilor.
Cea mai complexa era “punerea verzei”. Varza se cumpara de la carutele taranilor care treceau pe strada, de la gradinile din oras sau de la piata. Evaluarea verzii (sa nu fie “cotoroasa”, dar nici “flusturoasa“, ca si tocmitul erau obligatorii. Se cumparau cantitati mari de varza de la 100 pana la 300 si chiar mai multe capatani care erau aduse in curte.
Urma o operatie destul de dificila in care rolul principal il avea barbatul, ajutat insa de femeile din casa, uneori mai chemand si cate un vecin. Este vorba despre scoaterea din “beci” a marii putini de varza, care statuse goala circa cinci luni. Era nevoie de ambii soti si uneori si de alte ajutoare pentru aceasta. Adusa la lumina se constata starea ei si se oparea cu apa fierbinte si cu scopul de a o curata, dar si cu cel de a se “umfla” doagele uscate. Daca se strecura apa, se mai baga papura, se mai bateau cercurile de fier cu ciocanul, apoi putina tronconica se umplea cu apa pentru proba finala. Dupa aceasta, putina goala (plina n-ar fi urnit-o nici patru oameni) era dusa in beci si asezata, intr-un colt, pe patru-cinci caramizi. Intre timp, varza era “curatata“ de foile exterioare. Capatanile mai mari erau taiate in doua sau in patru, cele mai mici se puneau intregi. Barbatii sau femeile mai inalte asezau varza in asa fel incat sa incapa cat mai multa. Golurile ramase erau umplute cu varza tocata sau cu o serie de ingrediente menite sa dea un gust bun, din care nu lipseau una sau mai multe gutui, uneori si mere, un stiulete de porumb uscat, marar uscat etc. Peste toate acestea se turna o solutie de apa sarata pana se umplea putina. La interval de 2-3 saptamani, varza era vanturata. Se venea cu o galeata, se aseza sub caneaua (robinet de lemn) din partea de jos a putinii, se dadea drumul pana ce zeama de varza umplea galeata, apoi se inchidea, se turna galeata prin partea de sus si operatia se repeta de 10-15 ori, pana cand se socotea ca toata zeama s-a vanturat.
In mod asemanator, se puneau si muraturile in unul sau doua butoaie mai mici. Se puneau gogonele, morcovi, telina, conopida, in principal, la care se adaugau ingredientele amintite.
Paul D. POPESCU
