Ieri, intr-o conferinta de presa, profesorul universitar Ion Eparu si senatorul Daniel Savu – ambii candidati ai PSD in apropiatele alegeri parlamentare – s-au referit la situatia din scolile ploiestene – “condamnabila”, dupa opinia lor – si la perspectiva fraudarii scrutinului uninominal din 30 noiembrie a.c. A fost, astfel, criticat faptul ca firma care a castigat licitatia pentru reparatiile din scolile ploiestene nu a fost controlata in activitatea desfasurata, ceea ce a condus la mari intarzieri ale lucrarilor. Iar aceasta s-a intamplat cu atat mai mult din cauza lipsei de personal calificat a firmei ROMSTRADE, care s-a angajat sa faca un volum mult prea mare de reparatii in scoli. Pe de alta parte, cei doi reprezentanti ai PSD s-au referit la “pericolul cel mai mare” care ar exista in jurul scolilor din municipiu – si anume la lipsa de securitate a elevilor. In acest sens au si propus ca politia comunitara sa asigure serviciul de protectie, paza si ordine din zonele scolare deoarece – “comitetele de parinti nu pot finanta firmele de paza”. In acest sens, Daniel Savu chiar s-a oferit sa-l consilieze pe primarul Andrei Volosevici pentru a se gasi cea mai potrivita modalitate pentru asigurarea securitatii si ordinii in jurul scolilor.
Pe de alta parte, candidatii social-democrati se tem de fraudarea viitoarelor alageri. “Incepe o pregatire masiva pentru fraudarea alegerilor de catre toti cei interesati” – au declarat ei, fara a nominaliza vreo formatiune politica sau persoana. Dar a fost mentionata “lumea interlopa” ca fiind principalul vinovat al acestei stari de fapt. „Se creeaza o adevarata comuniune intre candidati si lumera interlopa, produsa de faptul ca se doreste cumpararea voturilor“, situatie care, in opinia celor doi, ar putea avea ca rezultat “un parlament realizat prin frauda electorala, iar 3-4 potentati sa detina jumatate din Parlament, sa dirijeze votarea legilor pe care si le doresc si chiar sa schimbe guvernele dupa bunul plac”.Cum o astfel de situatie este de neacceptat, Daniel Savu a declarat ca – in calitatea sa de senator – va solicita SRI sa intervina.
Leon CHIRILA