In subordinea Primariei Breaza isi desfasoara activitatea 27 de politisti comu-nitari, dintre care sase sunt femei. Pe langa atributiile privind respectarea normelor de convietuire so-ciala, a ordinii si a linistii publice, politistii comunitari sunt angrenati, in tot mai mare masura, si pentru verificarea numeroaselor recla-matii expediate de catre cetateni pe adresa primariei. In ideea scurtarii cat mai mult posibil a perioadei de documentare, cat si a solutionarii operative a acestor sesizari, directorul Politiei Comunitare Breaza, col (r ) Ion Hogea (in foto) a avut ingenioasa idee de a intocmi o harta a orasului, pe care, apoi, a impartit-o in sase sectoare de actiune (vezi imaginea alaturata). Criteriile pe care le-a avut in vedere au fost, in principal, densitatea populatiei si complexitatea problematicii, avand legaturi nemijlocite cu aspectele infractionale ce s-ar putea ivi. Sigur ca in cartierele de blocuri, unde densitatea populatiei este foarte mare, sectoarele sunt mult mai mici ca arie geografica, in comparatie, fireste, cu anumite catune, unde casele sunt izolate. „Solutia aleasa este, intr-un fel, asemanatoare principiului proximitatii folosit de politie, unde am lucrat o viata intreaga. Am dorit, astfel, sa-i fac si pe politistii comunitari sa cunoasca bine specificitatea problematicii sectorului in care au fost repartizati si anume: am atatia fosti puscariasi sau violatori, atatia batrani singuri si neputinciosi pe care hotii ii pot ataca, atatia alcoolici pusi pe scandal sau atatea familii care traiesc sub limita decentei, deci au nevoie de ajutor s.a. Cu alte cuvinte, pentru a fi in slujba semenilor, politistii comunitari trebuie sa se implice in toate problemele comunitatii”, ne-a declarat Ion Hogea.
Adeseori se intampla ca politistii comunitari sa-i inso-teasca pe teren, in solutionarea unor incalcari ale legii, pe functionarii primariei din com-partimentele asistenta sociala, urbanism, protectia mediului etc. Spre exemplu, din cauza specificului orasului – cartiere izolate, un ritm tot mai accelerat al constructiilor – caci in Breaza sunt peste 6.000 de „strainasi”, oameni din alte localitati ale tarii care si-au construit ori isi construiesc vile – conducerea Primariei are nenumarate probleme legate de protectia mediului. „La cateva saptamani de la preluarea mandatului de catre actuala conducere a primariei, am luat la pas, impreuna cu viceprimarul Niculae Dragan, toate valcelele unde erau depozitate, ilegal, diverse deseuri de materiale, identificandu-i pe faptasi si obligandu-i sa le transporte la rampa de gunoi, basca amenda de rigoare. De asemenea, nu toate strazile orasului sunt prevazute cu canalizare, fapt pentru care multi cetateni nu au haznale, deversand apele reziduale in santuri sau chiar pe terenurile virane din vecinatate, infestand, astfel, panza freatica. Cel mai grav caz l-am intalnit pe Valceaua Goia . Mai multe familii au ingropat o conducta la capatul careia au sapat, ilegal, un camin in care se scurgeau supraplinurile haznalelor acestor gospodarii si care, ulterior, ajungeau in Valceaua Goia si o infestau. Dupa ce au fost chemati la primarie si amendati, cetatenilor cu princina li s-a dat si termen pentru demontarea instalatiilor clandestine si astuparea caminului improvizat”, adauga interlocutorul nostru. Una peste alta, in perioada ianuarie- august a.c., politistii comunitari din Breaza au dat 99 de amenzi, a caror contravaloare insumeaza peste 120 de milioane lei vechi.
D. CONSTANTIN














