Cu 41 de recorduri nationale detinute din 55 posibile si reprezentand 85 % din componenta loturilor nationale, se poate spune ca sportivii sectiei de patinaj viteza a CS Petrolul Ploiesti scriu istoria acestei discipline din tara noastra.
Dupa ce copiii Clubului Petrolul, antrenati de Dorin Zarnescu, au revenit cu noua recorduri nationale trecute in cont, si juniorii ploiesteni, pregatiti de Ion Opincariu, s-au ridicat la inaltimea asteptarilor, in cadrul celei de-a patra editii oficiale a Campionatului national de patinaj viteza cu rotile.
Chiar daca sportivii prahoveni ar fi avut nevoie de 3-4 ori mai mult timp pentru acomodarea cu pista din Targu Mures, acestia s-au descurcat excelent si in asemenea conditii. Astfel, Alexandru Oprea (juniori 3), Valentin Anghel (juniori 2), Cristina Radu (junioare 1) si Marius Paraschivoiu (juniori 1) au castigat toate probele la care au luat parte, impunandu-se in clasamentul general fara probleme.
Din echipa CS Petrolul a lipsit, din pacate, seniorul Marian Ion, care se afla in perioada de refacere dupa operatia suportata la genunchiul piciorului stang, la inceputul lunii anterioare.
La revenirea la Ploiesti, antrenorul echipei ploiestene, care se ocupa si de pregatirea lotului national de juniori, Ion Opincariu, ne-a declarat: „Pista de la Targu Mures nu este una care sa arate adevarata valoare a sportivilor, fiind prea mica si avand nevoie de trei-patru saptamani ca un patinator sa se obisnuiasca pentru a concura pe ea. De aceea, continui sa cred ca pista de la Ploiesti, pe care Federatia nationala nu doreste sa o omologheze, este cea mai in masura sa demonstreze valoarea patinatorilor. Dureros si trist este faptul ca, in afara de Mobel Auto, nu am reusit sa gasim sponsori pentru a ne desfasura activitatea in conditii normale, in ciuda rezultatelor obtinute”.
Totodata, acesta s-a declarat dezamagit de conducerea Federatiei, care nu a delegat niciun arbitru din Prahova, desi sotia sa, Geta Opincariu, este membra a Comisiei Tehnice a Arbitrilor din cadrul Federatiei Romane de Patinaj. „In schimb, au delegat un arbitru care nici macar nu stie regulamentul. Fapt demonstrat, din pacate, la proba Anei (n.n. – Opincariu) de 500 m, care a fost sanctionata chiar daca adversara sa a fost cea care a gresit incrucisarea la turnanta. Interesant este ca respectiva sportiva din Sibiu face aceeasi greseala la toate competitiile din tara, motiv pentru care noi credem ca ea este invatata sa se comporte in felul acesta, stiind ca nu va fi penalizata. De ce se poate asa ceva, nu putem sti”, a incheiat antrenorul ploiestean.
Rezultate:
* juniori 3:
– Alexandru Oprea (locul 1 la probele 500 m, 1.000 m, 1.500 m si in clasamentul general);
– Cristian Merghisescu (locul 2 la probele 500 m, 1.000 m, 1.500 m si in clasamentul general);
– Tiberiu Spanu (care inca este copil 1; locul 3 la probele 500 m, 1.000 m si in casamentul general);
* junioare 3:
– Liliana Cipolli (locul 1 la proba de 500 m si in clasamentul general; locul 2 la probele 1.000 m si 1.500 m);
– Ana Opincariu (care inca este copila 1; locul 2 la proba 500 m-record national copile 1 – si in clasamentul general; locul 3 la proba 1.500 m);
– Larisa Monoloiu (locul 3 la proba 500 m);
* juniori 2:
– Valentin Anghel (locul 1 cu recorduri nationale la probele 500 m, 1.000 m, 1.500 m, 2.500 m si in clasamentul general);
– Stefan Anghel (locul 2 la probele 500 m, 1.000 m, 1.500 m, 2.500 m si in clasamentul general);
* junioare 1:
– Cristina Radu (locul 1 la probele 500 m, 1.000 m, 1.500 m, 3.000 m si in clasamentul general);
* juniori 1:
– Marius Paraschivoiu (locul 1 la probele 500 m, 1.000 m, 1.500 m, 3.000 m si in clasamentul general);
* seniori:
– Cristian Mustatea (locul 2 la probele 500 m si 5.000 m; locul 3 la probele 1.500 m, 3.000 m si in clasamentul general).
Petre APOSTOL