Interiorul, atat din punct de vedere al compartimentarii si finisajelor, cat si al dotarilor era demn de exterior.
Corpul principal nu cuprindea nicio sala de clasa. Partea centrala era ocupata la parter de marele hol monumental de cca 150 mp in care se patrundea printr-un vestibul si intrarea principala. Conceput si realizat intr-un stil clasic pur, poate putin cam incarcat, el impresiona prin contrastul intre negrul lucios al pavimentului si scarilor si albul celorlalte elemente. Plafonul era casetat, fiecare caseta avand marginile in relief crescand, frumos ornamentat in stuc patinat. O treime dintre casete aveau in mijlocul lor lustre cu unul sau mai multe becuri. Elementul cel mai spectaculos il constituiau coloanele, in numar de 16, care, dat fiind spatiul in care erau plasate, pareau o adevarata “padure”. Coloanele aveau fusul neted si destul de gros (50 cm diametru). Fusul fiecarei coloane era legat de paviment printr-o baza de marmura formata dintr-o plinta de forma patrata, doua toruri si o scotie. In partea superioara, fusul se termina cu un capitel (o combinatie de ionic si corintic) care sprijinea o intretaiere a barnelor de marmura care margineau casetele.
Holul liceului nu avea niciun fel de mobilier, dar nu parea deloc gol. Trona, in partea stanga, pe un mare suport de lemn de stejar lustruit, macheta, in gips patinat, a monumentului de la Adamclisi (Tropaeum Traiani – reconstituire). El fusese daruit liceului de fostul elev Grigore Tocilescu, profesor universitar si academician, impreuna cu cartea sa celebra asupra lui, realizata, ca si macheta, la Viena. In partea dreapta, tot pe un suport si cu o rama lata de stejar se gasea marele panou cu fotografiile profesorilor si absolventilor morti in razboiul pentru intregire (o reproducere redusa se gasea in fiecare sala de clasa). Impozante erau si doua usi masive de lemn sculptat, una pe stanga si alta pe dreapta. Usile erau flancate de niste coloane ionice angajate si aveau deasupra doua pseudofrontoane cu timpanul sculptat. Prima permitea accesul in cabinetul directorului, a doua – in biroul subdirectorului.
In partea opusa intrarii, deci latura lui vestica, latura cea mai atent gandita si realizata de arhitect, holul comunica inspre restul localului. Chiar in mijloc, zece trepte de marmura neagra urcau, intre coloane si balustrade de fier forjat, pana la o usa frumoasa, prinsa in profile tot mai reliefate, deasupra careia era inscris cu litere negre AMPHITEATRU. Doi metri mai la dreapta pornea scara, la fel de ingrijit lucrata, care se arcuia spre etaj, raspunzand in sala de receptie. Chiar in colturile holului mai erau doua usi care dadeau in unghiul unor coridoare. Unul inconjura, arcuindu-se, restul partii centrale (amfiteatrul), celelalte doua mergeau, intr-o parte sau alta decomandand toate incaperile de la parter.
Cea mai mare suprafata a partii centrale o ocupa amfi-teatrul, o alta premiera in arhitectura scolara romaneasca.
Amfiteatrul avea un plan dreptunghiular si ocupa atat spatiul de la parter cat si pe cel de la etaj. La parter, pavimentul cobora intr-un amfiteatru nu prea pronuntat, de la nivelul celor zece trepte ale intrarii (cca. 1,5 m). In amfiteatru se mai putea patrunde si prin doua usi laterale, din coridoare, la nivelul pavimentului, in partea din fata a salii, langa scena.
Peste doi ani s-a terminat mobilarea parterului; pe centrul salii s-a lasat un culoar larg. Scaunele, cu schelet metalic, din placaj de acaju erau foarte confortabile (aveau fundul rabatabil si usor adancit iar spatarul era putin arcuit) si desigur erau asezate “in amfiteatru”
Balconul era si el intins, acoperind aproximativ jumatate din parter si dispus tot in trepte. Balconul nu a mai ajuns sa fie mobilat niciodata: s-au improvizat niste banci care erau aduse la nevoie din debaraua vecina unde erau depozitate. Scena era mare, bine luminata, cu cortina, culise si putea fi bine-vazuta din orice parte a salii. La dreapta si la stanga ei erau doua incaperi maricele care puteau servi drept “cabine” sau camere de protocol. La acea data, amfiteatrul liceului era cea mai eleganta sala din orasul Ploiesti.
Paul D.POPESCU
