Taierile ilegale de arbori au luat amploare si in Prahova. Reprezentantii Directiei Silvice Prahova au efectuat, in ultimele luni, nenumarate controale, finalizate cu depistarea a sute de infractiuni si aplicare a peste 600 de contraventii. Amenzile aplicate pentru taieri ilegale s-au ridicat la peste 50.000 RON. „O situatie deosebita se inregistreaza la Ocolul Campina, la comuna Magureni, dar si in comuna Cerasu, sat Slon, unde au fost furati peste 1.000 de metri cubi de lemne din padurea aflata in zona”, ne-a declarat Sorin Vintila, director in cadrul Directiei Silvice Prahova. Tot de la interlocutorul nostru am aflat ca, in momentul in care s-a preluat paza unor paduri particulare din satul Slon, au constatat ca peste 1000 de metri cubi fusesera taiati ilegal. A fost amenajat un post permanent de jandarmi in zona, pentru a asigura paza 24 de ore din 24, deoarece in aceste zone s-au inregistrat cele mai multe furturi. Daca, in cadrul actiunilor de control efectuate de catre reprezentantii Directiei Silvice si cei ai politiei, persoanele care transporta material lemnos nu detin si documentele de provenienta ale acestuia, atunci lemnele sunt confiscate. Astfel, in aceeasi perioada, a fost ridicata o cantitate de peste 200 de metri cubi de lemne de foc, de lucru sau cherestea. Materialul lemnos de foc confiscat este pus in vanzare, iar la cumpararea acestuia au prioritate unitatile de invatamant, autoritatile locale, dar si alte institutii ale statului. Lemnul destinat prelucrarii si cheresteaua se vand la licitatie. Pentru a evita producerea unor astfel de ilegalitati, reprezentantii Directiei Silvice sustin ca vor intensifica actiunile de control, in tot judetul, pana la sfarsitul lunii ianuarie 2009.
Catalina STROE














