Echipa FC Ploiesti, amendata cu 20.000 de lei
Intrunita miercuri, la Casa Fotbalului, Comisia de Disciplina din cadrul Federatiei Romane de Fotbal a luat, printre altele, hotararea ca formatia antrenata de Valeriu Rachita sa fie drastic pedepsita pentru evacuarea galeriei, la meciul cu Petrolul, din 23 august. Astfel, clubul CSM FC Ploiesti a fost sanctionat cu avertisment si cu penalitate sportiva de 20 000 lei, din cauza incidentelor produse de suporterii acestei grupari la jocul din “deplasare”, de pe “Ilie Oana”, cu Petrolul Ploiesti.
Atunci, galeria celor de la FC Ploiesti, mult mai numeroasa si mai puternica decat cea a Petrolului, a fost evacuata de fortele de ordine in minutul 85 al meciului, castigat pana la urma cu 3-2 de catre actuala ocupanta a primului loc in clasament. Motivul a fost acela ca din sectorul galeriei “lupilor” s-a aruncat in teren cu patru torte, galeria echipei FC Ploiesti fiind imediat “taxata”. Astfel, clubul, care si-a asumat raspunderea pentru propria galerie, trebuie sa plateasca aceasta suma in contul FRF, mult mai grav fiind faptul ca, la urmatoarea abatere, cel mai probabil, FC Ploiesti va primi interdictie de a mai organiza meciuri cu spectatori in tribune!
Presedintele Marian Manea sustine ca “sanctiunea este una drastica si trebuie sa se schimbe ceva in atitudinea spectatorilor, in general, fata de aceste norme noi de comportament pe stadioane. Normal ca sanctiunea aceasta nu pica deloc bine clubului, mai ales ca riscam amenzi si mai mari, la o eventuala recidiva. Nu s-a tinut cont ca suporterii au fost si provocati, la acel meci, iar fortele de ordine nu au asteptat altceva decat un motiv pentru a-i evacua”.
Merg si la Botosani
Galeria echipei FC Ploiesti va fi prezenta si in cea mai lunga deplasare a sezonului, circa 100 de fani fiind asteptati sa ajunga la Botosani, pentru a incuraja echipa. Plecarea acestora se va face sambata, la ora 1.00 noaptea, fiecare fan urmand sa achite costul “excursiei”, adica 20 de ron de persoana.
Marian DIMA