Jucatorul polonez masoara 2,03 metri si evolueaza pe postul de extrema in nationala tarii sale. La doar 25 de ani, Zbigniew Bialek (in foto) are o experienta de trei sezoane in ULEB Cup, imbracand tricourile echipelor Liege Basket si Anwil Wloclawek.
Pentru belgienii de la Liege a evoluat in sezonul 2003-2004, si a jucat sapte meciuri in ULEB cu o medie de 8 puncte si 4,6 recuperari. A intrat in Draftul NBA, dar nu a fost selectat de nicio echipa, asa ca s-a intors in tara sa natala, semnand cu Anwil. In ultimul sezon de ULEB, Bialek a avut statistici bune: 14,6 puncte pe meci si 3,3 recuperari. Echipa poloneza s-a batut de la egal la egal cu Azvomash Mariupol, D. Bank Skyliners, si a pierdut la scor in fata spaniolilor de la Pamesa Valencia.
Bialek este impresariat de AB Agency si are in palmares o Cupa a Poloniei si doua participari la All Star Game-ul acestei tari. El va fi, timp de o saptamana, in probe la Asesoft, iar apoi staff-ul tehnic va decide daca il va opri sau nu, tinand cont si de faptul ca ar mai fi nevoie de un conducator de joc la echipa.
Modificari de program
Dat fiind faptul ca BC Ramnicu Valcea s-a retras din campionat, Federatia Romana de Baschet a decis ca programul competitional trebuie sa sufere cateva modificari. Astfel, CSU Asesoft va debuta pe teren propriu, pe 8 octombrie, cu U Mobitelco Cluj Napoca, in Cupa Romaniei, pentru ca prima etapa de campionat sa se joace trei zile mai tarziu.
Pe 14 octombrie, de la ora 19:30, campionii Romaniei urmeaza sa-i intalneasca pe rusii de la Spartak St. Petersburg in prima runda eliminatorie a Eurochallenge. In privinta acestui meci extrem de important, Rashard Griffith ne-a declarat: “Am lucrat cu antrenorul Pashutin Evgeniy la Virtus Bologna. Eram atunci in echipa cu argentinianul “Manu” Ginobili (San Antonio Spurs – NBA), Marko Jaric sau Antoine Rigaudeau… Un antrenor foarte bun, care stie sa-si motiveze jucatorii.”
Inca un meci amical
Dupa revenirea din cantonamentul de la Poiana Brasov, Carutasu & Co. ar mai putea sustine un meci test inaintea plecarii in Serbia. Alb-albastrii s-ar putea incalzi cu echipa Rapid Bucuresti, iar apoi sa dea piept cu cele sase formatii care evolueaza in prima liga sarba, in Liga Adriatica sau ULEB Cup. Amicalul ar urma sa aiba loc la Ploiesti, in Sala Olimpia. Vom reveni cu detalii.
Ionut GEORGESCU