Desi, conform statisticilor, in ultimii ani, romanii au ajuns sa prefere sa-si petreaca vacantele si concediile la vecinii bulgari sau chiar pe plaje din insule indepartate, hotelurile de pe litoralul romanesc sunt ocupate la capacitate maxima. Nici prahovenii nu spun „nu” cand este vorba despre petrecerea catorva zile la Marea Neagra, chiar daca, dupa cum se stie, conditiile nu se compara cu cele din afara tarii. Concret, la agentiile de turism din Prahova cu greu se mai gaseste un loc la Mamaia sau Eforie Nord, la un hotel de trei stele. Rezervarile au fost facute cu cel putin o luna inainte, iar cei care se hotarasc pe ultima suta de metri sa mearga la mare nu mai pot decat spera sa mai gaseasca un loc la pensiuni.
In aceasta perioada, insa, si reprezentantii Garzii de Mediu Prahova se afla pe Litoral pentru a vedea daca sunt respectate conditiile de pastrare a mediului. In urma controalelor efectuate, acestia au sanctionat societatile care isi desfasoara activitatea in statiunile Mamaia – Navodari cu suma totala de 25.000 lei – pentru depozitarea necorespunzatoare a deseurilor. Inspectorii de mediu prahoveni formeaza echipe mixte alaturi de inspectori de specialitate din alte judete ale tarii, cu care, impreuna, vegheaza la respectarea normelor de pastrare a mediului inconjurator, la igiena generala a litoralului romanesc.
Camelia NASTASE














