Doamna Marica Brancoveanu (II)
In afara de perioadele de lauzie, nu pregeta niciodata sa faca o treaba folositoare. Avea o trasurica usoara a ei cu care cutreiera tara in sus si in jos. O insoteau mereu un vizitiu credincios, un “fecior” si doi “paici” inarmati. Multe drumuri a facut pe la marile ctitorii brancovenesti, la Horezu, la Mogosoaia, la Potlogi, ba de vreo doua sau trei ori a ajuns pana la Sambata, peste munti. Cerceta totul cu ochi atenti si priceputi, lauda si rasplatea sarguinta, iscusinta, harnicia, intr-un cuvant lucrul bine facut. Sau, dimpotriva, certa cu asprime si pedepsea fara mila hotia si inselaciunea, lenea si nepriceperea. Nu se sfia sa porunceasca paicilor sa-i dea ticalosului bernevecii jos si sa-i arda la fund pana ii venea mintea la cap. Si nimeni nu indraznea sa se impotriveasca doamnei caci se stia ca voda isi tine sotia in mare cinste.
Treburile au adus-o deseori – fie trimisa de domn fie din voia ei – pe meleagurile noastre. Venea mai mereu pe la mosia ei de la Popesti pe care n-a lasat-o niciodata in seama altcuiva si mai trecea si pe la cea vecina, de la Negoiesti, sa-si vada fratele preferat, pe jupan Pana Negoescu. Trecea pe la manastirea Targsor, ctitorie a bunicului ei sa vada daca sfintii parinti de acolo au tot ce le trebuie, ori daca sunt suparati de cineva, dar si daca ei isi implinesc indatoririle catre credinciosi. Singura sau cu voevodul, se ducea uneori la Brebu sa vada cum merg lucrarile de terminare a celor doua minuni incepute de Matei Basarab: manastirea si curtile domnesti. In vremea dezgropatului si taiatului viei si, mai ales, in vremea culesului ei, ea ramanea la Urlati, in frumoasa “casa domneasca“ cocotata pe varful unui deal ce domina asezarea. Viile de acolo acopereau intregul deal; nu erau singurele vii ale lui Brancoveanu, dar erau cele mai mari si cu soiurile cele mai alese. De aici se umpleau imensele pivnite ale curtilor domnesti, unde se consuma mult pentru ca ospetele se tineau lant, dar se si vindea pe pret bun umplandu-se vistieria domneasca.
Brancoveanu a gasit deci un sprijin pretios in doamna lui care stia rostul anume nu numai al fiecarei mosii, al fiecarei case ci si al tuturor sumelor de bani trimise spre pastrare si fructificare la bancile din Viena, din Venetia si din Amsterdam.
Dar Marica a fost si o excelenta mama. I-a daruit sotului ei 11 copii (4 baieti si 7 fete) care au trait ajungand adulti. Au avut grija de ei, i-au crescut sanatosi, le-au dat invataturile de trebuinta fiecaruia, i-au inzestrat si au cautat sa-i rostuiasca cat mai bine.
Constantin, primul dintre ei, deja mare dregator, se casatorise cu Anita Bals, fiica marelui vornic Ionita din Moldova, fratele lui Stefan, si el divanit, a luat o ruda mai indepartata, Balasa Cantacuzino. Radu era logodit cu fiica lui Antioh Voda Cantemir, dar n-a mai ajuns sa se casatoreasca, iar Matei, la moarte, de-abia iesise din adolescenta.
Cele sapte fete au fost toate casatorite inainte de 1714. Cea mai mare, Stanca a fost casatorita in 1692, cu beizadea Radu, fiul lui Alexandru Ilias Voda, ultimul Musatin. Era un pribeag sarac, dar Brancoveanu, care auzise ca este un tanar frumos si cuminte, a trimis de l-a adus de la Constantinopol si l-a insurat cu Stanca pe care a inzestrat-o bogat. Dupa casatorie insa, Radu s-a apucat de bautura, a devenit rau, “tiran” si chiar a ucis oameni. Problema s-a rezolvat prin moartea beizadelei si Stanca a ramas vaduva fara copii.
A doua fata, Maria, cea mai rasfatata probabil, a fost maritata cu Constantin Duca, domnitorul Moldovei (1693). La nunta ei la Iasi a fost prezenta si doamna Marica, de la care luase si numele. Era o fiinta mandra si plina de ifose, jignea jupanesele moldovence si le arunca pe foc calpacele. Cand, dupa un an de la casatorie, Duca a fost mazilit, Maria s-a isterizat cu totul. Trimitea solie dupa solie la mama sa, implorand-o sa-l hotarasca pe taica-sau “sa puie punga de punga pana la Stambul” ca sa-i aduca din nou pe tron. Marica – doamna s-a zbatut; de gura ei, Brancoveanu si-a pus in miscare banii si relatiile, dar, dupa mai multe luni a sosit vestea ca Maria a murit de ciuma la Constantinopol, tinara si frumoasa. O adevarata lovitura a dat Brancoveanu cand a maritat-o pe fiica sa Elenca cu Scarlat Mavrocordat (1698), fiul marelui dragoman al Portii, care-i fusese pana atunci un dusman redutabil. Celelalte patru fete au fost maritate cu boieri de tara sau cu greci din Fanar. Safta a luat pe Radu Cretulescu (1700), Ancuta pe Nicolae Puset din Moldova (1704), Balasa – singura de care ne vom mai aminti. Cu tarigradeanul Manolache Lambrino (1708) si Smaranda – cu un Baleanu (1712).
Doamna Marica era o femeie buna si credincioasa. Il ajutase pe sotul ei sa ctitoreasca atatea locasuri sfinte si ii ceruse invoirea si sprijinul sa ridice si ea pe unul din locurile ei din Bucuresti (primit de zestre) inca unul. Asa a aparut “Biserica dintr-o zi”, pe care insa istoria o inscrie tot intre infaptuirile lui Brancoveanu.
Paul D. POPESCU
