Se vor putea depune proiectele de finantare pentru turismul rural

Peste o suta de milioane de euro ar putea fi alocate pentru sesiunile de finantare din acest an ale pensiunilor turistice din mediul rural, a declarat Ecaterina Rosu, director general adjunct al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala. Si inca doua vesti bune: a fost fixata o data pentru depunerea proiectelor, iar ghidul solicitantul va fi foarte curand, bun de tipar.
Oficialii Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala spun ca data de incepere a depunerii proiectelor de finatare pentru turismul rural si pentru crearea de micro-intreprinderi este 8 septembrie. Desi sesiunile de finantare pentru turismul rural nu sunt la prima programare in acest an, directorul general adjunct al Agentiei de Plati, Ecaterina Rosu spune acum ca data de 8 septembrie este foarte sigura.
Ecaterina Rosu mai spune ca, spre deosebire de programul Sapard, au aparut modificari ale conditiilor de finantare chiar daca plafonul maxim de fonduri nerambursabile pentru un proiect a ramas acelasi, respectiv 200 de mii de Euro. In schimb, contributia din fonduri europene in cazul unei investitii in agroturism poate sa ajunga si la 70% din valoarea totala a proiectului.
In ceea ce priveste informatiile potrivit carora anumite zone cu concentrare mare de pensiuni turistice ar putea fi excluse de la finantare, reprezentantii Agentiei de Plati neaga aceasta posibilitate dar recunosc ca pentru solicitantii din aceste zone vor fi conditii speciale. „Nu vor fi excluse, dar vor fi permise doar modernizarile pensiunilor,” a adaugat directorul general adjunct al Agentiei de Plati.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEUROPAREREA MEA
Articolul următor***