Conducerea Primariei Campina intentioneaza sa acceseze, pana la sfarsitul acestui an, cat mai multe fonduri europene, prioritare fiind cele structurale si de coeziune pentru investitii majore. Dintre acestea din urma, se detaseaza proiectul privind realizarea „bretelelor” rutiere la iesirea pe poarta sudica a orasului. Este vorba despre accesul suprateran din Bulevardul Dacia in DN1, spre Ploiesti, care va fluidiza, cu siguranta, traficul, la orele de varf, din aceasta parte a municipiului. Un alt proiect european intrat in vederile municipalitatii este cel legat de alimentarea cu apa a zonei de nord a localitatii. Daca edilii campineni vor lupta pentru eligibilitatea cat mai multor proiecte europene, aceasta nu inseamna ca vor fi neglijate lucrarile de modernizare a infrastructurii stradale a orasului. Astfel, in urmatoarea perioada, se vor asfalta mai multe strazi in cartierul Campinita (Gradinii, Oncioiu Petre, Geo Bogza si Licurici) si vor continua lucrarile de modernizare de pe strazile Romanitei si Luminii. Tot intr-un amplu program de modernizare vor intra Tarnava Mare si Mica, Broaste, Fermei si Vaii, pentru care se vor organiza licitatii. Se va continua asfaltarea strazii Caramidari si vor incepe lucrari pe strada Rezervoarelor, unde s-a facut deja licitatia. In cartierul Turnatorie, va fi finalizata asfaltarea strazii Beius. Primaria Campina intentioneaza sa actioneze in instanta firma care nu a terminat lucrarile de modernizare ale arterelor Pacuri, 24 Ianuarie si Strada Noua, cu toate ca societatea contractanta avea termen de finalizare a investitiilor luna noiembrie a anului 2007. Probabil se va face o noua licitatie. In cartierul Slobozia, strada Salaj va fi modernizata in cateva saptamani, pana la sfarsitul anului urmand a fi terminate strazile In Lunca, Aleea Rapsodiei si Aleea Macului. Astfel de lucrari vor demara, in urmatoarele zile, si pe strazile Podului si Privighetorii. Tot in acest an, vor fi realizate canalizari pe strazile Progresului si Titeiului.
Adrian BRAD















