„Debandada!”
Ieri, in prima conferinta de presa pe care a sustinut-o Mircea Cosma – noul presedinte al Consiliului Judetean Prahova – acesta a declarat ca, in urma primelor intalniri cu directorii directiilor din subordinea administratiei judetene, si a analizarii mai multor documente, a gasit extrem de multe nereguli.

* Deficit de 380 de miliarde de lei vechi

Primul aspect semnalat a fost cel privind un deficit bugetar de 380 de miliarde de lei vechi. Subliniind ca inca mai face cercetari in legatura cu acest lucru, Mircea Cosma a mentionat ca „acest deficit va afecta atat bugetul propriu al Consiliului Judetean Prahova, cat si pe cel al tuturor institutiilor bugetare aflate in administrarea institutiei judetene. Totodata, am gasit la fondul de rezerva al judetului doar 110 miliarde de lei vechi, din care, 30 de miliarde de lei vechi sunt rezervate numai pentru cazuri speciale. Mai mult decat atat, nu se vor colecta nici cotele de incasari preliminate de Ministerul de Finante, la impozitul pe venitul global si TVA, ceea ce inseamna ca, la deficitul de 380 de miliarde de lei se vor mai adauga alte 18 miliarde de lei vechi”. Mentionand ca o redresare a bugetului judetului se poate face numai prin eventuale rectificari bugetare, presedintele Consiliului Judetean Prahova a declarat ca, in aceste conditii, este posibil sa aiba loc o…” curba de sacrificiu, adica o limitare a cheltuielilor, dar si unele disponibilizari din organigrama Consiliului Judetean Prahova si din cele ale unitatilor din subordine”.
* Disponibilizari de personal
Intrebat cum anume se va solda aceasta disponibilizare de personal si din ce compartimente, Mircea Cosma a raspuns: „Analiza care il vizeaza pe fiecare angajat in legatura cu ceea ce face se va incheia pe 15 august. Parerea mea este ca, in urma acesteia, cei 243 de angajati – cati sunt acum in organigrama Consiliului Judetean Prahova – vor fi mai putini cu 50-60. Compartimentele vizate sunt directiile de administratie locala si de Integrare Europeana, Achizitii. Personal, n-am nimic cu nimeni. Dar, se bat, cum se spune, de musca, foarte multi. Ca sa nu va mai spun ca, de exemplu, indexarea salariilor anuntata si aprobata de Guvern pentru octombrie va insemna in total 12 miliarde de lei vechi pentru angajatii din Consiliul Judetean Prahova. Insa, nu asta-i problema. Problema este ineficienta, asa cum este cea de la Directia de Integrare Europeana, unde functionarii nu au realizat deloc proiecte. Dupa parerea mea, eficienta ar fi o organigrama a Consiliului Judetean cu 170 de oameni, ca sa nu mai spun ca, la finalul primului meu mandat de presedinte, in 2004, erau 150 de angajati in Consiliul Judetean”.
In acelasi context, Mircea Cosma a tinut sa mai adauge ca, „din cauza cresterilor dobanzilor, la celebrul imprumut – la care eu, unul, m-am opus – in valoare de 40 de milioane de euro pentru infrastructura, este posibil sa se intre in incapacitate de plata a salariilor, atat la nivelul comunelor sarace, care sunt in acest parteneriat, dar si la Consiliul Judetean Prahova”.

* 1,5 miliarde de lei – leafa neta pe cinci luni

In mod special, insa, presedintele Mircea Cosma a vrut sa faca publica ” marea debandada ce priveste sistemul de salarizare practicat in toate unitatile din subordinea Consiliului Judetean Prahova. Imoralitatea, in acest caz, este strigatoare la cer, deoarece, masina de vot pentru aprobarea celebrului imprumut a functionat prin angajarea anumitor consilieri judeteni nu in AGA, care este un drept al lor, ci ca salariati in conducerile mai multor parcuri industriale si societati comerciale”. Subliniind ca „aceasta porcarie nu s-a mai facut niciodata in Consiliul Judetean Prahova”, Mircea Cosma a dat si cateva exemple: „Mariana Modreanu – fost consilier judetean, pensionara la 65 de ani, a luat leafa de 20 de milioane de lei vechi pe luna, de la Termoelectrica, numai ca sa voteze pentru realizarea imprumutului; Dragos Gunia – fost si actual consilier judetean este director de calitate la S.C. „Drumuri si poduri”, in conditiile in care calificarea lui este de… ziarist. Ideea este ca acestora li s-au creat locuri in organigramele respectivelor societati si au fost angajati acolo, si nu sunt singurii. Victor Petrescu, tot fost si actual consilier judetean, este asistent de director la trei parcuri industriale, cu cate 16 milioane de lei vechi, pe luna, de la fiecare post in parte, in conditiile in care este si director adjunct la Muzeul de Stiintele Naturii Prahova. In concluzie, cam asa s-a votat imprumutul pentru infrastructura, cu aceasta masina de vot! Intr-un cuvant, escrocheria este cap-coada, pentru ca vreau sa va spun ca leafa lui Mihai Enciu, presedintele Consiliului de Administratie si manager la Parcul Industrial Ploiesti, pe primele cinci luni ale acestui an a fost de – 1.497.500 lei vechi net, deci, 8000 de euro net pe luna – cea mai mare leafa din structura administratiei judetene. Cam aceasta e problema ! Tin sa va spun, insa, un lucru: cea mai mare leafa va fi a presedintelui Consiliului Judetean Prahova, adica vreo cincizeci si ceva de milioane de lei vechi, deoarece, fiind vorba despre bani publici, exista o grila aprobata in toata Romania. Daca a acceptat sa lucreze intr-un sistem public, domnul Enciu va trebui sa accepte nivelul salariilor din domeniul public, nu privat, pentru ca nu este capital adus de el!”
N.DUMITRESCU