Romania, in raza de actiune a rachetelor iraniene

Iranul dispune de rachete balistice capabile sa atinga tinte din estul si sudul Europei, inclusiv din Romania, potrivit unui oficial din cadrul Departamentului american al Apararii.
Generalul Trey Obering, directorul Agentiei americane pentru Apararea Antiracheta, a declarat ca Iranul are o racheta cu o raza de actiune de 2.000 de kilometri, fara a putea spune daca racheta a fost testata.
Iranul a anuntat saptamana trecuta ca a efectuat o serie de teste cu rachete, inclusiv cu cea de tip Shahab-3, avand raza medie de actiune.
Vechea versiune a rachetei avea o raza de actiune de 1.300 de kilometri, insa versiunea modernizata ajunge pana la 2.000 de kilometri, fiind capabila sa atinga tinte din Grecia, Serbia, Romania si Belarus.
De asemenea, este posibil ca Iranul sa dezvolte o noua racheta – Ashura – cu o raza de 2.000 de kilometri, afirma Pentagonul.
„Iranienii insisi recunosc ca au o racheta cu o raza de 2.000 de kilometri”, a subliniat Obering, reamintind ca Teheranul a facut astfel de afirmatii din noiembrie.
Agentia de Informatii Militare a Pentagonului (DIA) a prezentat un raport mai vag in cursul dezbaterilor organizate in februarie de Comisia senatoriala a Fortelor Armate.
„Iranul continua sa dezvolte rachete balistice care pot atinge Israelul si Europa Centrala, fiind vorba de varianta modernizata a rachetei Shahab-3 si de o noua racheta cu raza de 2.000 de kilometri numita Ashura”, declara directorul DIA, Michael Maples.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLUMEA IN CARE TRAIM
Articolul următorO repetitie utila