In anii ’90, sectorul cooperatiei mestesugaresti din Prahova dispunea de o retea proprie de magazine de desfacere, care numara 68 de magazine, din care astazi au mai ramas doar 31 * Din totalul articolelor de confectii-textile sau de incaltaminte existente pe rafturile magazinelor, doar aproximativ 24 la suta mai reprezinta creatie proprie, originala, a mestesugarilor prahoveni * Dintre cei aproximativ 4.000 de angajati ai cooperativelor profilate, in principal, pe sistemul lohn, au mai ramas doar cateva sute, restul plecand la firmele private, unde lefurile sunt mai mari.
Imediat dupa 1990, tot mai multe cooperative mestesugaresti cu acest profil au inceput sa alerge dupa achizitionarea de comenzi in sistemul lohn. Adica, patronii unor firme straine veneau cu toate cele – stofa, tiparul (modelul), nasturii, fermoarele, sireturile etc – iar romanii executau doar operatiunile de croire si asamblare. Intr-un cuvant – prestari de servicii. Dupa ce achitau contravaloarea manoperei – negociate „la sange”, si cu mult inferioara celei din Occident – patronii straini preluau produsele finite si le vindeau peste mari si tari.
Specialistii recunosc faptul ca, in primii ani de dupa Revolutie, sistemul lohn a avut si avantaje pentru cei din sectorul cooperatiei mestesugaresti. Este vorba, in primul rand, despre obligativitatea de a achizitiona utilaje tehnologice noi si de a asimila tehnologii de fabricatie moderne, concomitent cu perfectionarea profesionala, actiuni fara de care n-ar fi reusit sa execute, la timp si de calitatea ceruta, produsele stipulate in contractul cu partenerul strain. In acest context, si lefurile cooperatorilor au fost, in linii mari, multumitoare. Totodata, specialistii sunt de acord ca sistemul lohn a avut si „puncte slabe”. „Cel mai grav lucru – afirma Alexandru Puzderca, presedintele UJCM Prahova – este faptul ca au disparut, in mare parte, atelierele de creatie ale acestor cooperative si, odata cu ele, si produsul conceptiei si al inventivitatii celor care activau in aceste ateliere. Sa ne mai miram, atunci, de ce productia interna de confectii-textile sau de incaltaminte a scazut dramatic, pana la 24 la suta, iar in locul acesteia au aparut, pe rafturile magazinelor, tot mai multe <
Asa cum spuneam, oamenii de afaceri straini (de regula italieni, dar si turci, ciprioti, englezi sau nemti) negociaza cu sefii cooperativelor mestesugaresti costul manoperei pe produs, dupa care semneaza contractul. De regula, acesta are valabilitatea de un an. Ca atare, pe strain nu-l intereseaza daca, peste doar una-doua luni de la semnarea contractului, guvernantii nostri scumpesc gazele sau curentul electric si, pe cale de consecinta, partenerul sau poate ajunge in sapa de lemn. Strainul solicita, imediat, plata daunelor incluse in contract, dupa care isi cauta un alt partener. In ceea ce-i priveste pe fostii parteneri, daca nu se reprofileaza rapid, vor trebui sa recurga la disponibilizari masive. Asa se si explica de ce, din peste 4.000 de cooperatori care lucrau in sistemul lohn, au mai ramas doar cateva sute. Se mai poate face ceva pentru redresarea situatiei?, va puteti intreba. Raspunsul specialistilor este afirmativ, insa cu conditia sa se se ia urmatoarele masuri: reinfiintarea atelierelor de creatie si relansarea productiei destinate pietei interne; infiintarea unor firme mixte cu profil confectii-textile sau incaltaminte, cu posibilitatea ca si partenerii romani sa aiba magazine in alte tari si sa poata vinde acolo produsele, nu doar cei straini.
D. CONSTANTIN
