Abonati la … ajutorul social
Ceea ce este scris in randurile de fata poate fi adevarat in proportie de 90%. Restul de 10% il reprezinta oamenii care, intr-adevar, nu au nici dupa ce bea apa. Cum nu s-a facut o actiune punctuala, pentru a vedea cum sta treaba cu ajutoarele sociale si cui le sunt destinate, se poate deduce, pana la proba contrarie, ca personajele sunt cvasifictive. Repetam, nu poti generaliza, fiindca, vorbind despre ajutoratul social, ca persoana, te referi strict la ala care ar putea veni la Targul de joburi spre a-si gasi o meserie. Asadar, se nasc o serie de nedumeriri privind activitatea lui curenta, ceea ce nu presupune o „amprentare”, ca la rromii din Italia, ci doar niste intrebari :
De ce nu vine ?
AJOFM-ul programeaza targurile de joburi destul de devreme. Unul de pe Valea Cricovului, aflat la vreo 40 de kilometri de Ploiesti, intampina mari dificultati in a se prezenta la locul cu pricina. Una ar fi, ca pentru orice om normal, trezitul de dimineata. Or, a pune ceasul sa-ti sune in cap, dupa ce ai stat la televizor pana la doua noaptea, este cam neomenesc, nu ? Pe cale de consecinta, acesta ar fi primul mare obstacol. Al doilea, se subintelege, este munca in sine. Fapt este ca ajutoratul social – singur, de sine statator si nemuncitor- care nu se are decat pe sine in grija si nicidecum pensia privata, are oroare fata de sefi, program de lucru si alte chestiuni despre care nu-si mai aduce aminte decat ca prin vis. Candva, pana in Revolutie, a lucrat ca ajutor de sofer pe un TIR si mergea roata, mergea si banul, curgea si bautura. Si, apropo de bani: sa ia castigul minim pe economie si (eventual) un pic mai mult, nu se merita ! Si, chiar de-ar obtine sindicatele, in urma recentelor proteste, marirea salariului la 600 de lei, tot ar da indarat. Si atunci, vine a doua intrebare:
Unde se duce ?
Cu gandul, in Spania sau Italia. Tentativa a fost chiar materializata, prin depunerea actelor la Bucuresti. Urma sa fie sunat de o functionara – stiti genul: „Lasati-ne numarul de telefon si va sunam noi !”. I l-a lasat, dar nici ca i s-a dat macar un „Bip”. Si semnal este, de cand au montat retelele de telefonie mobila antene pe toate dealurile, in locurile unde, inainte, erau sonde de extractie. Asadar, abonatul la munca in Peninsula, nefiind in raza de acoperire, a devenit acum istorie ideea cu plecatul peste granita. La o sapa, prasila, cum este sezonul acum, nu se incumeta, ca-l dor salele numai cand aude ca s-a deschis sezonul la dat cu sapa printre randuri ori de bagat rarita. Deci, ramane intrebarea din subtitlu (unde se duce ?). Raspunsul: in functie de oferta. Batalul (lacul din apropiere), unde se comenteaza starea vremii si gradul de disconfort termic al orasenilor, carciuma, la ceas de seara, de unde ia coniacul pe datorie si se amuza cu poante “a la Dorel”, cu basculanta, nisipul si alte greutati metafizice, care ii apasa pe alde din astia. Trecerea de la Dorel la alte lucruri, mai domestice, se face pe nesimtite, fiindca, chiar si in reclama, personajul principal munceste, totusi.
Paranteza: gura lumii spune ca s-a minunat un sat intreg cand, vreo doi din astia, ajutorati, s-au inhamat la stransul cracilor rupte de furtuna, datul cu matura de nuiele prin arealul primariei, dar era stare de necesitate. Nu pentru comuna si satele arondate, ci pentru el, care avea musai nevoie de bani pentru… nevoi personale: tigari, restantele la carciuma, cartela de telefon mobila de cumparat, ca nu vezi niciun din asta fara celular. Primarul i-ar fi conditionat acordarea ajutorului de prestare a macar o treime din alea 72 de ore obligatorii pe luna, si ajutoratul n-a avut ce face, s-a conformat. Dupa efortul depus, a urmat binemeritata pauza, nici ca l-a mai vazut cineva cu matura de nuiele, coasa, tarnacopul. Nici pentru o poza, daramite pentru folosirea respectivelor mijloace de munca. Asadar, la intrebarea unde se duce, raspunsul e simplu: Nicaieri.
Ce asteapta ?
Orizontul de asteptare i-a fost intunecat cu vreo patru ani in urma. La alegerile de presedinte si parlament. Tinea cu Nastase, nu vroia in ruptul capului sa iasa Basescu. Motivul era clar: bantuia prin comunitatea ajutoratilor social un curent – „Daca iese Marinaru presedinte, nu se mai acorda ajutorul !”. Si, ca sa vezi minunatie, in dimineata votului, a pus stampila constiincios pe oricine, numai pe Basescu nu. Acum, se stie, cine-i presedinte. Cat despre masurile de sistare a pomenilor de la stat, avansate atunci, in perioada premergatoare alegerilor, nici vorba. Ce-i drept, a mai fost suprasolicitat in perioada de campanie, lucru despre care vom scrie mai jos, fiindca acum este de amintit si rivalitatea dintre el, ” prototipul perfect al puturoseniei desavarsite”, cum l-au numit unii, nu noi, si… politistul comunitar. Primul a facut misto de al doilea. Ii zice verde-n fata: „Pe voi va tine statul, nimic nu faceti, patrulati pe la umbra, va invartiti in jurul pomului. Nici macar pistoale nu aveti !”. Lezat mai intai in amorul propriu si apoi in uniforma care presupune exercitarea autoritatii de stat, „comunitarul” ii rade o amenda. Desigur, asta ramane neplatita, se tine in evidentele Fiscului, dar cine sa aiba nevoie de ea ? Beneficiarul, in niciun caz, deoarece cazierul financiar se cere, de regula, in situatiile cand vrei sa ocupi o functie, ceea ce nu este cazul aici.
Cu cine a votat ?
In saptamanile de foc de dinaintea localelor, venitul i-a fost rotunjit ca niciodata. Primarul a dat dovada de mai multa clementa, nu l-a pus nici macar sa vina personal sa-si ridice ajutorul, ci i l-a trimis acasa. I-a trimis, insa, si o vorba: sa discute intre patru ochi. La intalnirea de taina bilaterala, primar inca in functie – perpetuu beneficiar s-a pus la cale strategia de campanie: „Tu – a zis primarul – duci vorba pe la privatizati ca, de nu ies tot eu, le inchide contracandidatul carciumile. Atat. Si da in ei batul, sa vezi cum vin sa stea la coada si clientii, si patronii”.
Povestea nu se termina insa aici. Beneficiarul de ajutor social a jucat la doua capete; s-a prins cine ajunge in turul doi – un contracandidat al edilului, oferindu-si serviciile si acestuia. Contra cost, fireste. Dupa alegeri, a revenit totul la normal. Primarul a fost reales, tot 72 de ore pe saptamana trebuie sa presteze, teoretic, ajutoratul, iar el face din noapte zi si-nchide a zilei ochi. Din cand in cand, mai pune mana pe matura, sa-l ameninte pe politistul comunitar. Ala ii mai taie o amenda, se aduna la Fisc. Zilele trec, oferte sunt pe la Targul de joburi, dar vine acum Sfantu’ Ilie, e iarmaroc mare la Urlati si ar fi pacat sa-l rateze el, beneficiarul de ajutor social.
*
* *
Sigur, o zi din viata unui ajutorat social este impropriu spus, fiindca, pentru el, ziua incepe dupa ora 12, cand se trezeste. Deci, cel mai corect este titlul „Dupa-amiaza unui ajutorat social”, ca nu-l jignim, el nu face nimic, nu-i nici macar tortionar.
Fl.TANASESCU
