• Pe timpul cercetarii nu mai pot exercita profesia

Cazurile de malpraxis vor fi analizate la nivel national si nu judetean, cum era pana acum. Este una dintre prevederile unui proiect de modificare a legii malpraxisului, initiat de Ministerul Sanatatii. Proiectul este supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului pana pe 27 august. Acesta mai prevede ca medicii cercetati nu-si vor mai exercita profesia pana la sentinta finala.
Potrivit proiectului de lege propus de Ministerul Sanatatii, comisia poate fi sesizata de orice persoana sau de reprezentantul legal al acesteia, care se considera victima unui act de malpraxis. Printre cei care pot sesiza un caz de culpa medicala se afla si managerul spitalului in care s-a produs cazul, dar si Ministerul Sanatatii.
In functie de gravitatea situatiei, comisia va desemna prin tragere la sorti un grup de experti, care sa realizeze un raport asupra intregii situatii.
In perioada cercetarii cazului de malpraxis, si pana la o sentinta definitiva, activitatea medicilor sau a personalului medical implicat va fi suspendata. Proiectul de lege mai prevede ca analiza comisiei va dura maximum o luna de zile, dupa care, in cazul unei contestatii, va mai trece inca o luna.
De asemenea, se stabileste ca expertizele necesare solutionarii acestor cazuri se platesc anticipat de catre societatea de asigurari la care a fost incheiata polita de catre medicul cercetat.
Proiectul ofera si o definitie a malpraxisului – eroarea medicala produsa din neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiei. In Romania, in ultimii zece ani, au fost sesizate peste 1.000 de cazuri de malpraxis, iar cele mai multe au avut castig de cauza in instanta. Numarul este, insa, mic, comparativ cu alte tari. In Germania, de exemplu, se inregistreasza anual peste 3.000 de astfel de cazuri.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLumea in care traim
Articolul următorFotbal