Spatii comerciale pe post de… magazie

Ca orice oras, si Comarnicul se confrunta cu o criza acuta de spatii pentru desfasurarea unor activitati in folosul cetatenilor. In pofida acestui fapt, atunci cand se iveste ocazia eliberarii unui spatiu, reprezentantii administratiei locale isi permit luxul sa-l iroseasca. Asa cum se intampla, de exemplu, cu cladirea din vecinatatea sediului Administratiei Financiare Comarnic, de pe DN 1, cladire in care a functionat, cu multe luni in urma, o alimentara. De atunci, incinta cu pricina s-a transformat intr-un fel de magazie, in care zac aruncate mai multe corpuri de mobilier din lemn, saci cu ciment, gunoaie de tot felul etc.
Din cate aveam sa aflam, reprezentantii primariei au intentionat, initial, sa amenajeze aici sediul subunitatii de jandarmi, insa propunerea a picat. Actualmente, unii dintre consilierii locali considera ca acest spatiu ar fi potrivit ca sediu pentru Camera agricola a primariei.”Chiar daca are statutul de oras, in Comarnic sunt foarte multi crescatori de animale sau proprietari de terenuri agricole. Ca sa poata beneficia de subventiile acordate fie de stat, fie de UE, acestia sunt obligati sa faca nenumarate drumuri la Campina, unde-si are sediul Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA), cand un astfel de punct de lucru al Agentiei ar putea functiona, foarte bine, la Comarnic. In felul acesta, fermierii ar fi scutiti de atatea drumuri, care inseamna timp si bani”, ne-a precizat unul dintre consilieri.

Spiritul gospodaresc, lipsa si in cazul edililor

De-a lungul tronsonului de drum DN 1, care taie orasul in doua, exista mai multe guri de canalizare pentru scurgerea apelor pluviale, provenite de pe versanti, precum si a celor menajere.
In majoritatea cazurilor insa, stavilarele gurilor de evacuare a apei sunt obturate din cauza crengilor si frunzisului aduse de ape din paduri si neridicate dar, mai ales, a sticlelor si a pungilor din plastic aruncate de catre indivizi certati cu bunul- simt. Imaginea surprinsa de noi este chiar de la gura de canalizare situata la circa 20 de metri de sediul primariei, fara ca mai marii acesteia sa-i traga la raspundere pe cei vinovati.
C. DUMITRU