Dinu SARARU
De la nunti si botezuri, la aniversari cu filme biografice si posturi inalte fara scaun nici strapontina
E nu numai surprinzatoare drama acestei tari obligata sa inregistreze la capitolul adevaruri de toata ziua evenimente ce se napustesc asupra ei exact ca ploaia torentiala din mijlocul verii, investite mai toate cu harul nefericit al transformarii normalitatii in exceptie. E, ziceam, nu numai surprinzatoare, e si pandita, si manata , si aruncata in derizoriu, cu o voluptate a celui mai gaunos orgoliu, vecin ostentativ cu mahalaua. In general, deasupra tarii se lateste un gust gros de mahala care si ea si-a pierdut farmecul zaplazurilor coplesite, primavara, de florile liliacului si vara de parfumul Mainii Maicii Domnului si al lamaitei, candoarea ei de pe vremuri izvorand din ignoranta si nu din grosolania neamului prost. Si nimic nu e mai izbitor mizerabil decat neamul prost suit in saua puterii, mai ales politice, fiindca la el acasa omul cu bani castigati cinstit face ce vrea cu ei.
Pierderea masurii si a capului pe scara puterii politice sau a bataliei politice e direct nefasta si nu se vindeca mai niciodata. Sunt oameni de toata isprava, cu studii la scoli inalte, cu biblioteci burdusite de carti rare in spate pe care stii sigur ca le-au citit si le-au talmacit ca sa afle adevarurile lor, oameni care au dat ocol lumii si s-au intalnit, lasand cele mai frumoase amintiri, cu ilustri reprezentanti ai intelighentiei mondiale si care, acasa la ei, pe scena cuminte a carierei lor politice posibile, se desfasoara fara nicio grija a ridicolului, ca niste oarecare parveniti, din randul ciocoilor cu traditie greu de refuzat de catre slabii de inger si de catre jinduitorii atator jilturi administrative. Ei sunt gata sa danseze, daca s-ar putea – si ei pot – si pe sarma, goi pusca !!
Cum sa inteleg altfel, cand citesc in ziare, de pilda, ca nu se mai poate face o aniversare de catre neamul prost, decat prefatandu-si acesta sinfrofia, cu invitarea mesenilor la vizionarea unui film de cinema, cum se zicea odata, infatisandu-li-se mesenilor, la gustarile de deschidere a bairamului, copilaria, si tineretea, si viata pana la zi a amfitrionului, care se lasa vazut, de la doi ani pe olita, la gradinita, la premierea la scoala primara si asa mai departe: la nunta, cu nasii, la botezul copiilor, la Craciun – cu neamurile, si tot asa, pana cand apuci sa bagi in gura prima maslina, fiindca arta e sa vii in actualitate si sa nu pierzi nici tortul in etaje, nici discursurile care ti se recita omagial.
Acest adevar de toata ziua al neamului prost prinde si se rostogoleste de la un capat al tarii la altul, ca si jocul de-a guvernul din umbra cand cate un sarbatorit politic se proclama, de ziua lui, drept prim-ministru, cand se impart la aniversari posturile de ministru cu o seriozitate care i-ar face gelosi si pe cei mai mari clovni ai circurilor in arena carora acestia se proclama presedinti si imparati si generali si maresali si comandanti de cavalerii cuceritoare si vin in arena calare pe cate o coada de matura cu care se izbesc apoi in cap, in hohotele de ras ale copiilor.
Nu e segment al vietii noastre sociale sa nu trebuiasca sa roseasca in fata acestor spectacole care, foarte curand, vor fi de trista amintire. Dar ce sa ne mai miram, daca am vazut, de curand, si un mitropolit inaintat fastuos in grad, dar fara mitropolie. De altfel, intronizarea s-a petrecut chiar in cetatea in care s-a aflat cea mai importanta mitropolie a Tarii Romanesti, acum dupa nenumarate decenii, fara mitropolie dar cu mitropolit !?! Iar el, fara scaun mitropolitan !
