La Ploiesti, sarbatorirea Zilei Drapelului National a trecut aproape neobservata. Ceremonia militara a inceput la ora 9.00, pe platoul din fata Palatului Administrativ si nu a durat mai mult de o jumatate de ora. Timp in care, s-a oficiat o slujba religioasa, drapelul national fiind binecuvantat de catre fetele bisericesti prezente la eveniment pentru ca apoi sa fie ridicat pe catarg, langa celelalte doua steaguri – ale Aliantei Nord-Atlantice si Uniunii Europene. Ceremonia s-a incheiat cu un discurs al prefectului Marius Doru Nechiti – singurul reprezentant al autoritatilor locale prezent la eveniment – despre insemnatatea istorica a drapelului national si cu un scurt concert sustinut de Fanfara Consiliului Judetean Prahova. Ploiestenii care treceau intamplator prin fata Casei Albe in momentul desfasurarii ceremoniei militare nu au fost curiosi sa se opreasca nici macar pret de cateva minute. Doar vreo cativa tineri si copii, alaturi de bunici, au asistat, de pe margine, la manifestare. Cei mai multi dintre acestia incercau sa afle ce se intampla in fata Palatului Administrativ si ce anume se sarbatoreste.
Ziua Drapelului National are o semnificatie deosebita. Aceasta a fost instituita pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, cand Guvernul revolutionar a decretat ca Tricolorul – rosu, galben si albastru – sa reprezinte steagul national al tuturor romanilor. Cele trei culori impartite in mod egal reprezinta principiul egalitatii, orientarea culorilor in sus semnifica verticalitatea, iar cifra trei este considerat numarul perfect. Pe langa tara noastra, mai exista alte trei tari europene cu steagul tripartit in mod egal si vertical: Franta, Italia si Belgia.
Camelia NASTASE