Take Ionescu (nascut la Ploiesti, la 13 octombrie 1858), marele orator, avocat si ziarist, om politic, deputat, ministru si prim-ministru, artizan al Marii Uniri, “marele european”, a avut totdeauna o deosebita slabiciune pentru Sinaia. Dupa casatoria lui cu Bessie Richard, in prima vizita in “Perla Bucegilor”, tanara englezoaica, fascinata de tot ceea ce vedea, si-a exprimat dorinta de a avea o casa aici “ in cel mai frumos loc de pe pamant”.
Au trebuit sa mai astepte cativa ani, dar pana la urma au reusit. Au gasit o vila mare si frumoasa, sub muntele Furnica, foarte aproape de manastire, pe care au cumparat-o in 1893. Nu stiu cui a apartinut imobilul, dar este posibil ca el sa-l fi achizitionat, ca si pe cel de la Bucuresti, la o licitatie publica, cu bani, probabil, in buna parte imprumutati.
Desigur, dupa cumparare, s-au si mutat in ea, schimbandu-i sau pastrandu-i numele de “Vila Negoiul”. Si-au aranjat repede doua camere si de-acum incolo ii gasim aici, mai la fiecare sfarsit de saptamana, ca si intr-o buna parte a vacantelor. Se intelege ca nu s-au multumit cu atat. In 1895, au inceput o ampla actiune de extindere si renovare, care a durat mai bine de un an, timp in care au locuit in aceleasi camere, lasate sa fie lucrate la urma.
Vila “Negoiul” era acum unul dintre cele mai mari si mai aspectuoase edificii civile ale Sinaii. Avea subsol, parter si un etaj, ambele inalte, ca si o mansarda. Arhitectura ei marturisea conceptia proiectantului, pe care nu-l cunoastem, asupra unei locuinte de munte, cu multa piatra si lemn in constructie. Lipsea din ea orice urma de simetrie, de monotonie. Era compusa din mai multe corpuri, de inaltimi si dimensiuni diferite, bine precizate atat in plan cat si in acoperis. Marea intrare de la veranda principala, galeriile inchise cu geam, balcoanele, bovindourile, apareiajele din peretii exteriori, toate din lemn inchis la culoare, contrastand cu albul peretilor, dadeau o nota de pitoreasca renastere germana sau engleza.
Spatiul interior a fost compartimentat pe masura nevoilor proprietarilor. La parter, in corpul din dreapta, se gasea un birou si alaturi, unul mai mic pentru unul dintre secretari de care,eventual, avea nevoie la Sinaia. In corpul central se gasea un vast hol, care comunica, printr-un glasvand, cu marea sufragerie. Aici, Take Ionescu a lucrat mult, la dosarele proceselor, la articolele si discursurile sale, la programele sale politice. Prin domiciliul lui sinaian au trecut mai toti oamenii politici ai vremii, partizani sau adversari, ziaristi, intelectuali de frunte. Nu au lipsit vizitele unor straini, diplomati, oameni politici sau de cultura, toti admiratori ai “marelui european”.
In 1905, consiliul comunal a hotarat ca strada pe care domicilia sa-i poarte numele. Si astfel, adresa lui sinaiana era “Strada Take Ionescu” nr.3. Tot in 1905, eroul nostru era ales presedinte de onoare al Societatii filantropice a meseriasilor sinaieni “Varful cu Dor”.
In perioada 1916-1918, sub ocupatia straina, nemtii au folosit vila, dupa ce au vandalizat-o, in cele mai ordinare scopuri. Biroul lui Take Ionescu a fost transformat in atelier de cizmarie, aici reparandu-se bocancii si cizmele soldatilor germani.
Dupa razboi, s-a straduit sa repare stricaciunile, dar timpul scurt cat a mai trait (ceva mai mult de trei ani) nu i-a mai permis sa o aduca la starea si la aspectul dinainte.
Mostenitorii au stapanit-o si au locuit-o timp de aproape trei decenii pana in 1950, cand a fost nationalizata. Repartizata unei case de copii scolari, renovarile si reparatiile curente s-au facut din bugetul Inspectoratului Scolar si cladirea – cu toate ca au trecut prin ea sute de copii plini de viata – s-a mentinut destul de bine in cele patru decenii cat a avut aceasta destinatie.
Dupa 1990, imobilul a fost scos din gestiunea casei de copii orfani si retrocedat mostenitorilor lui Take Ionescu. De la acestia, l-a cumparat cu cativa ani in urma, Mircea Rednic, care incearca sa-i dea viata si stralucirea de altadata.
Paul D.POPESCU
