„Pe durata exercitarii mandatului, viceprimarul isi pastreaza statutul de consilier local, fara a beneficia de indemnizatia aferenta acestui statut”. Aceasta prevedere existenta in versiunea actualizata, in luna mai a.c., a Legii 215 – a administratiei publice locale, da, deja, batai de cap, alesilor din localitatile in care consiliile locale s-au constituit, deci, s-au ales inclusiv viceprimarii. Dand la o parte fierbinteala iscata de orgoliile politice cand a fost vorba despre desemnarea, dar si despre votul necesar pentru alegerea viceprimarilor, reprezentantii administratiilor locale nou constituite s-au gandit, la rece, si si-au pus urmatoarea intrebare: „Cum sa aiba viceprimarul si rol de parte executiva, dar si de parte legislativa?”
Conform prevederilor legale, viceprimarii intra in exercitarea mandatului dupa declararea lor ca alesi locali. Viceprimarul este ales cu votul majoritatii consilierilor locali in functie, din randul celor care formeaza Consiliul Local. Viceprimarul este subordonat primarului si inlocuitorul de drept al acestuia, caruia edilul sef ii poate delega atributiile sale. Pe durata mandatului, viceprimarul primeste o indemnizatie lunara, ca unica forma de remunerare a activitatii, care reprezinta baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si a obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial. Numai ca, in «Manualul transparentei in administratia publica» editat de catre Guvernul Romaniei – editia 2008, scrie clar ca: „In cazul incompatibilitatilor privind demnitatile publice si functiile publice, functia de primar si viceprimar, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila, in primul rand, cu functia de consilier local”. De aici, si dilema noilor alesi locali unsi, recent, in functie.
In aceste conditii, am cerut lamuriri reprezentantilor Guvernului in teritoriu, respectiv subprefectului Catalin Stan. Acesta ne-a declarat: „Noi, cei din Prahova, am fost singurii care am sesizat, acum cateva zile, la Ministerul Administratiei si Reformei Administrative, aceste aspecte neclare din noile modificari ale Legii administratiei publice locale cu privire la viceprimari. Ca atare, am solicitat sa ni se transmita, in regim de urgenta, lamuriri clare in legatura cu urmatoarele aspecte: ori viceprimarul ramane si consilier local, cu drept de vot; ori viceprimarul ramane doar ca parte exe-cutiva, avand si statut de consilier local, dar fara drept de vot in Consiliul Local, in locul lui ur-mand sa vina supleantul de pe listele de candidati pentru consiliile locale.”
Cu siguranta, in momentul in care Bucurestiul va lamuri aceasta dilema, vom reveni si noi cu amanunte.
N.DUMITRESCU