Dintre toate ctitoriile lui Nicolae Iorga, cea care a avut cel mai mare ecou, cea mai mare influenta in viata culturala si patriotica a Romaniei a fost “Universitatea de Vara“, cum s-a numit la inceput, de la Valenii de Munte. De-abia in 1922 i s-a dat numele, pe deplin meritat, pe care l-am inscris si noi drept titlu al acestui articol.
Sediul oficial al acestei insolite institutii, era la Bucuresti, in Palatul Ligii Culturale, dar intreaga ei viata se desfasura aici, pe malurile Teleajenului.
Ce era aceasta universitate ? Desigur, lucrurile sunt bine cunoscute si nu facem altceva decat sa reamintim cate ceva. In 1908, studenti bucovineni, aflati in vizita la Iasi, au solicitat organizarea unor cursuri libere de geografie, istorie, literatura, arta, filosofie, politica romaneasca. Aceasta solicitare, ajunsa la Nicolae Iorga i-a dat acestuia o idee. Si cum pentru el era suficienta o idee, a inceput s-o amplifice, s-o urmareasca in perspectiva. Si cum el actiona la fel de repede cum gandea, a si lansat stirea unor cursuri libere de vara, tinute de mari personalitati culturale romanesti pentru romanii din toate partile tarii si mai ales pentru cei de peste hotare, Si pentru ca sa le poata populariza, trebuia sa stabileasca data si locul tinerii lor, a hotarat data de 2 iulie si a ales ca loc – unde ar fi putut sa-l aleaga ? – Valenii de Munte. Paralel, cu intensa propaganda, Iorga s-a ingrijit si de problemele legale. A obtinut personalitatea juridica pentru “Universitatea” sa si sprijinul ferm al Ministerului Instructiunii Publice si al celui al Lucrarilor Publice (pentru reducerea costului pe calea ferata). La baza materiala s-a gandit mai putin cunoscandu-si capacitatea de a rezolva lucrurile din mers. Ca loc de tinere a cursurilor a ales localul Scolii primare de baieti. Era un local mare, solid si relativ nou, fiind construit intre anii 1898-1900, pe un tapsan in fata manastirii, cu fondurile primariei. El avea sa reziste celor doua mari cutremure (din octombrie 1928 si noiembrie 1940), dar nu va ajunge sa reziste si celui din martie 1977. Autorul acestor randuri a intrat de cateva ori in acest local, dar nu si-l aminteste deloc cum arata. Va incerca o scurta reconstituire a lui, folosind unele fotografii de epoca, mai ales cele din Monografia orasului Valeni a lui I.Bocioaca.
Scoala se gasea in plin centrul orasului de atunci, in fata manastirii.
Dupa aspectul ei si dupa perioada in care a fost ridicat, localul s-ar incadra in asa numitele “scoli de tip Spiru Haret”. Preluand o idee a lui Take Ionescu care il precedase, pana in octombrie 1895, la conducerea Ministerului Instructiunii Publice si Cultelor, Spiru Haret a dat ordin arhitectului Ministerului sa elaboreze sase tipuri de planuri de cladiri scolare, cu una sau mai multe sali de clasa, cancelarii etc.Cei care initiau constructia de cladiri scolare, directori sau primari, se adresau Ministerului, informand ce posibilitati materiale au. Ei primeau, in mod gratuit, documentatia, pe care apoi mesterii constructori o adaptau locului.
Scoala de la Valeni era probabil de tip E. Asta inseamna ca avea patru sali de clasa dintre care doua mai mari si doua mai mici. Cele mari aveau fiecare cate 80 mp, erau dispuse fata in fata de o parte si de alta a unui hol si aveau usi duble, prin deschiderea carora se realiza un spatiu destul de larg. Scoala avea si un aspect exterior destul de placut. Intrarea principala practicata exact in centru, intr-un corp mai proeminent, bine marcat si in acoperis dadea ansamblului prestanta. Tabla acoperisului, vopsita intr-un rosu inchis, caramizile aparente din arcadele de deasupra ferestrelor (cu zece ochiuri) si cercevelele maronii ale acestora contrastau placut cu albul fatadelor.
Spatiul era, pentru inceput, corespunzator. Problema cea mai grea era cea a mobilierului. De-abia se gasisera scaune pentru a fi puse, trei pe “estrada“ si restul formand un singur rand, in fata pentru invitatii mai deosebiti, restul erau banci scolare, intoarse cu spatele in fata si “banci de carciuma“ improvizate in graba, fara spatar, de vreun tamplar local.
Tatal meu, invatator la Valcanesti, care a fost si el la Valeni, prima oara in 1910, vreo trei zile isi amintea: <
Paul D.POPESCU
