Sediile pe care principalele partide de opozitie din Busteni, PSD si PNL, si le-au incropit inainte de alegeri au intrat in adormire. In locul incaperii de la demisolul unei case unde, cel putin cu numele, timp de trei luni, a activat organizatia PSD Busteni, astazi, functioneaza o agentie de turism: Ada Travel.
Agentia de turism pare sa se bucure de tot atata succes cat si fostii chiriasi ai incaperii: un blindaj format din doua usi de lemn, separate printr-un grilaj metalic, dau fostului sediu pesedist un aer de penitenciar, pe care doar florile plantate in apropriere il contrazic. Coincidenta: florile care saboteaza morga acestui demisol sunt trandafiri, aceleasi plante care, stilizate, desenate pe un fond albastru, fusesera suspendate deasupra intrarii in sediu, in urma cu trei luni.
Cat de mult le-a folosit social-democratilor din Busteni aceasta adresa provizorie, pe parcursul campaniei, e greu de spus: de la patru consilieri cati au avut in mandatul trecut, au ajuns la trei. De altfel, firma PSD-ului, inlocuita, de curand, cu panoul Ada Travel, era anacronica. Avand o sigla diferita de cea pe care partidul o foloseste in prezent, parea a fi fost scoasa dintr-un depozit in care fusese aruncata pe vremea cand partidul defila in culori albastre.
Si liberalii din Busteni au sunat demobilizarea. Firma lor, amplasata pe frontispiciul unui birou de copiat acte, cu cateva saptamani inainte de alegeri, a fost, de asemenea, data jos.
Succesul electoral a fost si pentru organizatia PNL la fel de cernit: in urma alegerilor, liberalii s-au vazut obtinand cu un post de consilier mai putin decat acum patru ani, ajungand de la trei, la doi.
(I.S.)














