“Candidez pentru a fi primarul oamenilor, nu al unui partid sau grup de interese”
ne-a declarat ILIE COLORIAN

– Domnule Ilie Colorian, ce credeti ca ar trebui sa mai stie brezeanul-alegator despre persoana dv?
– Pentru ca, in ultimul timp, s-au mai auzit vorbe nerealiste despre sorgintea mea, vreau sa mentionez, in primul rand, ca sunt brezean prin casatorie, din 1980, cand am venit de la… Telega ! Sunt, asadar, din zona, orice s-ar zice, iar actuala locuinta o am in Breaza, pe strada 1 Mai, la nr.57. Pe de alta parte, ma leaga multe alte lucruri de oras, astfel incat eu am ajuns sa gandesc, sa traiesc, sa sufar, daca vreti, ca orice brezean.
– Intre acestea se afla si motivul pentru care cinci partide va vor sprijini in lupta pentru functia de primar al orasului?
– Cele cinci organizatii orasenesti ale PSD, PNL, PC, PRM si PNDC si-au unit fortele pentru a ma sustine dintr-un motiv forte simplu: acela de a contribui la dezoltarea generala a orasului. Este o unitate de vointa politica, in interesul strict al cetatenilor din Breaza. De fapt, prin acest acord al respectivelor partide, eu ma vad obligat sa fiu, – in cazul in care brezenii ma vor alege – primarul oamenilor, nu al unui partid sau al unui grup de interese. De asemenea, tin sa subliniez ca acest demers nu urmareste nici izolarea cuiva. Este, pur si simplu, vointa oamenilor din oras, reprezentati, in mare parte, de organizatiile politice. Si, fireste, si partidele, si eu suntem constienti de marea raspundere pe care ne-o asumam pentru a misca lucrurile mai bine in viitor.
– Cumva s-au negociat si oarece functii in viitoarea administratie locala?
– Ma bucur ca mi-ati adresat aceasta intrebare, deoarece chiar doream sa dezmint categoric zvonurile conform carora s-ar fi negociat deja o anume schema de repartizare a functiilor in viitorul Consiliu Local si in Primarie. N-ar fi fost posibil acest lucru si nici n-ar fi fost firesc deoarece este clar, ca oamenii trebuie sa decida ce vor, in ziua alegerilor. Abia dupa aceea, in mod civilizat, cooperant si numai in interesul orasului, se va negocia ce va fi de negociat pentru ca lucrurile, cum spuneam, sa se miste cat mai repede si cat mai bine.
– Stiu ca aveti numeroase proiecte de imbunatatire a vietii localnicilor si nu voi insista asupra lor. Ceea ce cred ca ar dori sa stie localnicii este legat de viitorul Uzinei, al „Hidrojet”. Ce le puteti spune in acest sens?
– Chiar intr-o recenta dupa-amiaza am fost la conducerea Uzinei, insotit de deputatul Marian Saniuta – presedintele Organizatiei Judetene a PSD, de presedintele Consiliului Judetean – Mircea Cosma, vicepresedinte al aceleeasi organizatii, si am discutat despre perspectivele acestei importante unitati, de care depinde soarta a sute de familii din oras. Am pornit de la ideea ca atatia oameni de valoare, profesionisti – fiecare in domeniul sau – nu trebuie lasati in bataia vantului ci, din contra, sa se mentina nucleul industrial al orasului. La Hidrojet este un colectiv de munca recunoscut nu doar in oras, ci si peste hotarele lui, si vrem sa cream posibilitatea familiilor acestor angajati sa nu mai duca grija zilei de maine. Asadar, am discutat, in mod concret, despre infiintarea, in zona Uzinei, a unui parc industrial care, pe langa mentinerea acestui colectiv, va adauga alte noi unitati, care vor putea absorbi, in total, circa 5.000 de oameni. Bineinteles, in primul rand din oras, si din zona limitrofa. In acest mod vedem noi, social-democratii, rezolvarea unei mari probleme sociale din Breaza si speram ca, in baza colaborarii cu toate celelalte forte politice din oras, sa ne bucuram cu totii de succes.
Leon CHIRILA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLumea in care traim
Articolul următorEUROPAREREA MEA