Castelul Peles, cerbi traversand rauri inghetate, clovni cu hainele flenduroase si sticle de bautura in maini, pitici acompaniati, idilic, de fluturi multicolori si broscute domesticite, care cu boi croindu-si drum catre casa prin defileuri ostile, cosulete cu floarea-soarelui, ulcele cu crizanteme, crepuscule coborate peste campii si peste munti, ierni care au inzapezit sesuri si-au troienit piscuri. Una cate una, panzele sunt scoase din burta unui dulap metalic pe care pictorul amator, pensionarul si fostul pilot, Petre Ionescu, il pastoreste in curtea unui pub irlandez din Sinaia. Artistul desface cu meticulozitate hardughia, mai intai o fereastra, apoi alta, pana cand dulapul, cu toate usile deschise si rabatate, ia forma unei tarabe de targ. „One man show, with sale. Exposition de peintures, avec vendre”, a scris Ionescu pe o panza mare, desenand o multitudine de arabescuri si alternand randurile incondeiate cu verde fosforescent cu cele de culoare roz bombon.
Panza publicitara, tinand locul unui firmament luminos, functioneaza ca o hartie de prins muste: opreste strainii din mers si-i abate la expozitia revarsata din dulapul metalic. „A coborat un englez de la Peles si a luat un tablou cu castelul. A vrut sa-mi dea 5 euro pe el. Pai, cum sa-mi dai, dom’le, 5 euro, ce-s eu, pomanagiu? Pana la urma mi-a dat 15 euro”, povesteste artistul despre una dintre reprizele de pretaluire de care a avut parte cu un client anglo-saxon.
Dulapul lui Petre Ionescu este deschis intre orele 12 si 18, „cand nu ploua”, dupa cum n-a uitat septuage-narul sa adauge intre paranteze. Nu care cumva un client lacom de arta sa-l astepte in curtea pub-ului irlandez, in timpul unei furtuni, lasandu-se murat de precipitatii.
Cu o palarioara de vara pe cap si-un zambet poznas, de animator stradal, Ionescu preia toti musafirii curtii in care-si desfasoara marfa, ii impresoara si le studiaza curios reactiile in timp ce-i contempla tablourile.
„Am picturi originale. Nu le-a mai vazut nimeni pana acum, dom’le. Asa ceva nu mai gasesti. Dupa ce-am iesit din pilotaj, am lucrat ca pictor. L-am avut profesor pe Octavian Angheluta”, isi recomanda pensionarul ascendenta.
Celor care-l gasesc cu pravalia inchisa, le spune calm, anesteziindu-le impacientarea, ca dulapul sau se deschide „in 2 minute”. Ca un prestidigitator, incepe sa desfaca lacate, sa scoata cuie, se urca pe scaun, se lasa pe vine si, lent, asemenea unei gazde sigure pe ustensilele pe care le manipuleaza, isi aduce hardughia in stare operativa. Fie ca au trecut cinci minute, fie ca au trecut zece, si el tot la desfacerea dulapului lucreaza, pictorul septuagenar anunta asistenta, pe cel mai firesc ton posibil: „in 2 minute toata treaba e gata!”.
Intoarcerea familiei regale la Sinaia i-a spuzit fostului pilot imaginatia. Trebuie sa-l intalneasca pe majestatea sa Mihai I, macar sa-i aminteasca un crampei din trecutul lor comun. „Cat de curand, trebuie sa ma bag cu regele pe fir. Il stiu de mic. El se plimba cu tancheta prin curtea Pelesului, iar eu mergeam pe jos”, rade Ionescu, facand gropite in obraji si fragezindu-si fruntea in cutele unui amuzament nestavilit.
Ionut STANESCU
