
Dragi cititori,
acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.
„Cand se interzice dreptul de port-arma?”
„Vad la televizor ca se inmultesc incaierarile stradale din diverse cartiere rau-famate ale unor orase. Adeseori, acesti indivizi dubiosi fac si uz de arma, fara sa se gandeasca la faptul ca pot rani pe cineva. Iata de ce m-ar interesa sa aflu in ce conditii se poate interzice dreptul de port-arma”.
Viorel Tudorache, Campina
* * *
Domnule Tudorache, Legea nr. 295/2004, modificata, prevede foarte clar situatiile in care unei persoane i se revoca dreptul de port si folosire a armelor neletale ( cele destinate unui scop utilitar sau pentru agrement ori autoaparare). Aceste situatii sunt urmatoarele: titularul nu mai indeplineste conditiile legale de detinere a armei; renunta de bunavoie la detinerea armelor inscrise in permisul de arma; pleaca definitiv din tara; pierde cetatenia romana; nu se prezinta, fara motive intemeiate, la viza permisului de arma, intr-un an de la implinirea termenului legal; a decedat sau a fost declarat disparut prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva.














