Sa-l vada pe rege, sa-l atinga si sa patrunda in atmosfera aceea a lui „Cum ar fi fost daca…?” – asta au vrut zecile de regalisti care l-au intampinat pe Mihai I in curtea castelului Peles. „Cum ar fi fost daca Romania era si acum monarhie?”. „Cum ar fi fost daca regele s-ar fi intors in tara imediat dupa 1990?”. Un roi de comentarii, amintiri, evocari istorice, polemici si ovatii electorale legate de recentul scrutin al localelor se ridica din iuresul de regalisti care asteptau pe aleile din fata castelului. Venisera din toate colturile tarii – Iasi, Arad, Bucuresti, Maramures etc. – sa-l vada pe rege intors la Peles.
„Azi in Timisoara, maine-n toata tara”
Sinaianul Gimi Negrescu, presedintele Partidului Liberal Monarhist Roman, era tare fericit sa-l observe pe Mihai I pasind pe poarta Pelesului si-a Pelisorului. De vazut, pana acum, alergase sa-l vada prin toata tara, indiferent cat de departata era localitatea in care majestatea sa descinsese: fusese la Brasov, calatorise la Timisoara, se dusese la Bucuresti… In unele ocazii, se nimerise sa fie mai norocos decat acum: ii stransese fostului monarh mana si chiar apucase sa-i spuna cateva cuvinte. Era inarmat cu o droaie de materiale care sa-i ateste dragostea pentru casa regala. „Am venit la mine cu material de propaganda”, se lauda, dezambaland niste pancarte improvizate, pe care erau imprimate poze cu regele Mihai, regina Ana si stema regala a Romaniei. Ca sa rupa gura targului si mai tare, venise la el si cu o scrisoare prin care secretarul regelui ii raspundea, cu reciprocitate si caldura, la urarile sale de la multi ani, expediate cu ocazia unui Craciun din deceniul trecut. „In 1997, ati venit la noi, la Brasov?”, l-a intrerupt o femeie pe Gimi Negrescu. „Da, bineinteles!”, a raspuns octogenarul. „Iar cand am fost la Timisoara, stiti ce-am strigat? Am strigat «Azi la Timisoara, maine in toata tara!»”.
Regalistii se intreceau in cunostinte istorice: „Asta-i muzica ce-mi place sa aud”, spusese Carol I cand romanii incepusera sa-i bombardeze pe turci, in timpul Razboiului de Independenta din 1877. „Pasind pe pamant romanesc, am devenit roman”, zisese regele cand pusese piciorul intaia oara in tara, la 8 mai 1866. Membrii asociatiilor „Amicii Regelui Mihai I” din Arad si „Mihai I” din Brasov planuiau sa reitereze voiajul pe care Carol I il facuse pe Dunare, in acel an istoric. „Calatorise incognito, dar impreuna cu cine?”. „Cu Ion Bratianu, bineinteles!”. „Bravo, hai ca am facut pace!”. „Si ce nume-si luase?”. „Karl Hettingen, se dadea drept afacerist!”. „Foarte bine, imi placeti!”.
Jos bolsevicii !
Lectia frugala de istorie a monarhistilor devora deceniu dupa deceniu si se precipita catre anii 1990, luand pe sus, desfiintand si punand in alta ordine chiar si rezultatele alegerilor de-acum cinci zile. Cu cat anii erau mai apropiati, viziunile regalistilor deveneau tot mai subversive.
„In 1990, am fost prima care a scris unui ziar din Bucuresti ca nu cred in gogorita celor 47 de tablouri pe care Carol al II-lea le-ar fi scos din tara. Ce era sa faca regele cu tablourile alea? Pelesul e plin de tablouri de valoare! Am fost muzeograf principal la castel timp de trei ani, din 1957 pana in 1960”.
„Numai monarhia poate salva Romania! S-o salveze de bolsevicii care conduc tara, de Iliescu: el dirijeaza totul din umbra. El l-a sfatuit pe Oprescu sa candideze la Primarie, fiu de general securist”, tuna si fulgera o femeie din Brasov. „Sincera sa fiu, eu ma indoiesc ca Oprescu a avut atatea voturi”, spunea o pictorita ieseanca, Viorica Toporas, de asemenea interesata de scrutinul din Bucuresti. „La noi, la Brasov, PD-L-ul a iesit cat carul”, povestea o femeie din Brasov. „Simirad o castigat Consiliul Judetean Iasi. E un traseist notoriu, a trecut prin o multime de partide”, zicea o femeie tot din Moldova.
Pe masura ce discutiile monarhistilor luau amploare, teoriile lor se ridicau deasupra Romaniei si focalizau intregul continent. „Acum doua zile, ne-am intors dintr-un pelerinaj in Tara Sfanta, Iordania si Palestina. Stiti ce se vehiculeaza acolo? Ca Portugalia va fi prima tara care se va intoarce la monarhie”. „E timpul sa ne intoarcem si noi! Trebuie facut un referendum”. „Nu iese regele la referendum. Dupa ultimele estimari, n-ar obtine mai mult de 15-19 la suta. Maximum 20. Trebuie sa mai asteptam”. Cleveteala, scenariile si evocarile elegiace ale monarhistilor au fost intrerupte de plecarea convoiului regal din curtea Pelesului si deplasarea lui la Primaria Sinaia.
Aici, fostul monarh a primit din partea edilului reales Vlad Oprea o cheie a orasului si, ca surpriza, actul de nastere al majestatii sale, pastrat in arhivele Primariei Sinaia. Dupa ce a facut putina conversatie in limba franceza cu regina Ana, preotul paroh al bisericii Sfantul Ilie, Stefan Vasiliu, le-a prezentat si el membrilor casei regale un document istoric: actul de fundatie al Catedralei Sfantul Ilie, datand din 26 septembrie 1933. „Piatra de temelie a fost pusa de Patriarhul Miron Cristea, in prezenta familiei regale, in frunte cu Carol al II-lea”, a explicat parintele.
Ionut STANESCU














