In numarul de joia trecuta al ziarului nostru, am publicat o stire in care precizam ca 15 iunie este termenul limita de depunere a cererilor pentru obtinerea subventiilor in zootehnie, potrivit datelor comunicate de Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA). Ieri, insa, printr-un comunicat remis presei, APIA a anuntat ca a prelungit termenul limita de depunere a cererilor de sprijin de catre crescatorii de bovine, ovine si caprine. Astfel, data de referinta privind inregistrarea in Registrul National al Exploatatiilor a animalelor, specia bovine, va fi 31 ianuarie 2008, iar termenul limita de depunere a cererilor – 15 iulie a.c., deci cu 30 de zile mai mult fata de termenul initial. In cazul speciei ovine/caprine, se mentin aceleasi conditii de eligibilitate pentru sprijinul financiar, fiind modificat doar termenul de depunere a cererilor, respectiv 30 iunie 2008, cu 15 zile mai mult decat termenul initial. De asemenea, se modifica perioada de control pe teren in cazul speciilor amintite, respectiv intre 1 iulie – 30 septembrie a.c., perioada in care solicitantii de plati nationale directe complementare sunt obligati sa mentina efectivul de animale mentionat in cererea de sprijin.
(C.D.)