Liberali raspopiti, gura-casca de la PSD, fete importante ale negustorimii din oras, rude ale celor care-si primeau investitura, colegi de partid din alte localitati, batranei si batranele a caror curiozitate a fost prea mare pentru a putea sta acasa – cam acesta a fost amalgamul de oaspeti veniti in Salonul Oval al Cazinoului, pentru a asista la sedinta de constituire a noului Consiliu Local Sinaia.
La sedinta si-a facut aparitia si preotul paroh al bisericii din Platoul Izvor, cu care primarul Vlad Oprea se afla in conflict deschis si a carui sutana edilul nu se astepta s-o vada prea curand. „N-am fost invitat. Am venit pentru ca asa am considerat de cuviinta. Sunt conducator de institutie”, a explicat preotul participarea sa la ceremonia de „intronizare” a lui Vlad Oprea si a consilierilor locali.
Alegerea noului viceprimar al Sinaii a mers ca pe roate, cel pe care liberalii l-au propus, Gheorghe Badaran, fiind votat de toti cei 16 consilieri locali prezenti la sedinta. Daca ar fi vrut, pedelistii si pesedistii ar fi putut sa se opuna votarii lui Badaran. Din cei noua consilieri liberali, cati fac parte din actualul Consiliu Local, la sedinta, nu au participat decat opt (unul fiind plecat in Canada) – tot atatia cat au PD-L si PSD la un loc, ceea ce ar fi insemnat ca in urna s-ar fi putut regasi un numar egal de voturi pro si contra Badaran.
„Indiferent de cum am fi votat noi, tot domnul Badaran iesea viceprimar. PNL are noua consilieri, iar alegerea lui era doar o problema de timp. Consider ca dl Badaran e o solutie buna pentru postul de viceprimar”, a explicat presedintele PSD Sinaia, Ion Dilirici, votul social-democratilor.
O justificare in acelasi registru a oferit si liderul grupului PD-L, Marius Nicolai: „Eu, personal, cred ca dintre cei noua consilieri ai PNL, Gigi Badaran este cea mai buna alegere. Il cunosc de 30 de ani. Cred ca va fi un viceprimar bun”. Singura dilema legata de Badaran a parut sa fie cea a lungimii prenumelui sau, pe parcursul sedintei, liberalii spunandu-i ba Gheorghe, ba alintandu-l Gigi.
Pentru ca nu stia cand avea sa-i mai surada sansa de a avea la dispozitie un microfon si o sala plina careia sa i se adreseze, „Gigi” Badaran a tinut sa-si incheie juramantul cu o gluma: „Fiti convinsi ca ati facut cea mai buna alegere”, le-a spus el consilierilor care il votasera. Muzele nu l-au abandonat nici pe Vlad Oprea, acesta facand o afirmatie ironic-ambigua, in finalul discursului prin care si-a acceptat investitura. „Usa mea va fi deschisa cum a fost si pana acum”, a fost zicerea lui Oprea, afirmatie pe care fiecare a inteles-o cum a vrut.
Absenta celui de-al noualea consilier liberal tot pare sa fi contat la sedinta de constituire a Consiliului Local Sinaia, pe ordinea de zi nefigurand votarea comisiilor de specialitate. In legislatura trecuta, cel absent – Alexandru Matei – a fost presedintele Comisiei de Urbanism si este de asteptat ca, odata intors de peste Ocean, Matei sa aterizeze, din nou, in fruntea acestei comisii.

Nemethi – salutat, imbratisat si pupat

Tot de 16 voturi s-a-nvartit si viceprimarul orasului Busteni, Nae Savel – acesta continuandu-si mandatul din perioada 2004-2008. Desi opozitia dispune de sase membri in noul Consiliu Local Busteni, acestia nu s-au formalizat la alegerea viceprimarului, dandu-i lui Savel cinci dintre cele sase voturi posibile.
Constituirea Consiliului Local Busteni a fost un prilej de a-i vedea pe „noii” liberali Norbert Nemethi si Adrian Nargea alaturi de „vechii” liberali Gheorghe Ivan, Petre Buruiana si Ion Moja – acestia din urma emigrand, inaintea alegerilor, la PD-L. Fiindca era cel mai tanar consilier, Nemethi a fost chemat sa prezideze sedinta de constituire, impreuna cu un alt tanar consilier si cu decanul de varsta – Gheorghe Ivan. Ocazie pentru angajatii Primariei, stransi pe scaunele salii de spectacole a Casei de Cultura, sa-l studieze pe Nemethi ca pe un extraterestru si sa chicoteasca ori de cate ori ii auzeau numele. Pentru ca-si dadea seama ca e tinta unui reflector format din zeci de perechi de ochi, la fiecare cateva secunde, Nemethi isi reaseza cravata, se cauta prin buzunare, studia hartiile de pe masa, se juca cu pixul, privea in tavan… La un moment dat, s-a trezit cu mana lui Savin intinsa. A strans-o. Peste alte cateva minute, s-a trezit cu Savin venind sa-l pupe. S-a ridicat in picioare, l-a imbratisat si l-a pupat si el pe Savin. Gesturile celor doi au fost cautate de bliturile foarte multor aparate de fotografiat, deoarece, cu mai putin de o luna de zile in urma, Nemethi si Savin erau legati doar printr-o punte de insulte – primarul numind-o pe nevasta lui Nemethi escroaca. Mai bine zis „excroaca”, deoarece astfel scrisese edilul intr-un manifest in care isi lua la refec toti contracandidatii.
Faptul ca fragila opozitie din Consiliul Local Busteni n-a avut prea multe de obiectat in momentul alegerii viceprimarului nu a insemnat ca majoritatea pedelista s-a simtit obligata sa-i intoarca vreun favor.
Atunci cand a fost votata componenta comisiilor de specialitate, democrat-liberalii n-au lasat niciun „alogen” sa patrunda in comisia de urbanism.
Ionut STANESCU