
„Sistemul tip internat si rigoarea programului zilnic feresc elevii nostri de relele vremurilor actuale: alcool, droguri…”
A fost atras de mic de uniforma militara, pe care o vedea la elevii din liceu, dumnealui fiind din cartierul brezean Nistoresti. Si sfatul parintilor a constituit un argument puternic. Cert este ca i-a placut viata militara, chiar daca, a mai si plans pana la acomodarea pe deplin, fiind convins acum, dupa 33 de ani, ca si-a ales un destin profesional in deplina concordanta cu personalitatea sa. Atat de deplina incat, „daca ar fi sa o iau de la inceput, as face acelasi lucru”, avea sa ne destainuie comisarul sef Constantin-Sorin MORARU, comandantul Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza, care a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari:
– Care este locul colegiului in sistemul invatamantului romanesc?
– Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” este o institutie de mare prestigiu in peisajul invatamantului militar romanesc si chiar in cel al invatamantului liceal national. Fiind continuator al traditiilor Liceului Militar de la Manastirea Dealu, „cuibul de soimi” infiintat de marele patriot Nicolae Filipescu, ne putem mandri cu o venerabila „varsta”. Anul trecut, pe 4 iunie, colegiul a aniversat 95 de ani de demna si nobila existenta. Deviza colegiului este „Semper fidelis”, ceea ce inseamna „Intotdeauna credincios”. Pe temeiul acesteia, dar si al viziunii institutiei, suntem datori sa formam caractere, tineri responsabili, credinciosi tarii, armatei, precum si valorilor perene ale neamului nostru. Sa nu credeti ca sunt cuvinte mari, fara continut. Tipul de educatie pe care elevii nostri o primesc, este unul orientat spre coordonate de performanta profesionala, dar si umana.
– Ce trebuie sa stie un tanar care vrea sa urmeze acest colegiu?
– Orice absolvent de gimnaziu, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex, de varsta, de nationalitate si de apartenenta religioasa, poate sa fie admis in colegiul militar daca indeplineste unele standarde si calitati referitoare la potentialul intelectual, psihologic, sociologic si fizic. Cei care ar dori sa urmeze cursurile liceului nostru, trebuie sa mai stie ca punctul de plecare in acest demers este Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Judetean, unde se intocmeste dosarul de candidat. Ulterior, vor trece printr-un proces riguros de selectie la Centrul zonal de selectie si orientare – Breaza pentru ca, in iunie, dupa incheierea anului scolar, sa sustina, in cadrul concursului de admitere, un test de matematica – limba si literatura romana. In ultimii ani, am scos la concurs 100 de locuri, dintre care 80 pentru baieti si 20 pentru fete. De precizat si faptul ca, specializarea colegiului este matematica-informatica, iar profilul, firesc, cel militar. Aceasta inseamna ca o parte consistenta a curriculum-ului o constituie matematica, informatica, engleza si educatia fizica. Absolventii nostri pot sa opteze, apoi, pentru oricare institutie militara de invatamant superior (academii) si (sau) postliceal (scolile de maistri militari si de subofiteri).
– Care sunt conditiile oferite celor admisi?
– In primul rand, servicii excelente de educatie si instruire bazate pe un proces de invatamant desfasurat in mod responsabil de un corp profesoral si militar foarte bine pregatit. Fapt materializat in performante scolare deosebite. Spre exemplu, anul acesta, 53 de elevi au obtinut premii si mentiuni la Olimpiadele scolare – faza judeteana, iar 5 dintre ei la faza nationala ale aceleeasi competitii. Promovabilitatea examenului de bacalaureat este, an de an, de 100 la suta, iar la concursurile de admitere in invatamantul militar superior, absolventii obtin performante remarcabile. In al doilea rand, oferim conditii de trai si de instruire decente, liceul avand o logistica didactica moderna, in concordanta cu cerintele vremurilor pe care le traim. Nu in ultimul rand, cred ca trebuie evidentiate facilitatile oferite cu privire la gratuitatea cazarii, a hranei, a echipamentului si a deplasarilor in vacante. Din alta perspectiva, prin sistemul de tip internat, dar si prin rigoarea pe care programul zilnic o impune, elevii nostri sunt feriti de tot ceea ce, din pacate, inseamna raul vremurilor actuale: alcool, droguri, etc.
– Ascultandu-va, constat ca va place mult aceasta munca.
– Mai mult decat atat, datorez Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” tot ceea ce reprezint, ca militar si ca om. De aceea incerc, acum, cand am onoarea si privilegiul de a fi comandantul institutiei, sa-i „inapoiez”, dupa puteri si constiinta dar, sigur cu mare pasiune, macar o parte pe care el, LICEUL MEU, mi l-a oferit. Prin puterea exemplului personal, pe care eu si colegii mei, instructori si educatori militari si civili, o punem in slujba educatiei, oferim elevilor nostri modele de viata personala si profesionala. Masura in care reusim lucrul acesta o sa fie data de trecerea anilor si de confirmari ulterioare. Un singur lucru e cert: noi ne facem datoria cu pasiune, respect pemtru meserie si dragoste pentru elevi.
Dumitru CONSTANTIN














