Liderul social-democratilor, nehotarat in privinta demisiei

Recent, presedintele PSD Campina, Mihail Serbanoiu, a lasat sa se inteleaga ca nu va demisiona de la conducerea formatiunii politice pe care o conduce. Si aceasta, cu toate ca, in timpul campaniei electorale, a declarat ca locul sase (premiera in politica locala pentru un lider de partid) pe care il ocupa pe lista candidatilor PSD la Consiliul Local se datora crezului sau politic in posibilitatea obtinerii de catre partidul sau a unui numar de sase mandate in forul deliberativ al municipiului. „Precum vedeti, nu ne cramponam de functii. Ocup locul sase pe lista candidatilor pentru Consiliul Local, deoarece sunt convins ca vom putea castiga acest numar de mandate. Daca nu se va intampla asa, imi dau demisia din fruntea organizatiei”, declara Serbanoiu in urma cu mai bine de o luna.
Acum un an, cand a fost ales presedintele organizatiei PSD Campina, Serbanoiu declara, in cadrul sedintei de alegeri, ca printre tintele programului sau politic se afla castigarea Primariei si a sapte mandate de consilieri municipali. Ulterior, orientandu-se, probabil, si dupa sondajele de opinie, a lasat-o mai moale si a coborat stacheta cu o unitate. Insa, asa cum se cunoaste astazi, ar fi trebuit sa o coboare cu trei unitati, intrucat, conform rezultatelor alegerile locale din 1 iunie, pesedistii nu vor putea intra in miniparlamentul localitatii decat cu patru membri. Intrebat fiind de catre un ziarist daca intentioneaza sa demisioneze si sa-si respecte promisiunea, Mihai Serbanoiu a intors-o ca la Ploiesti: „Nu stiu. Ma mai gandesc daca voi lua exemplul lui Basescu sau nu. Vom vedea.” In apararea sa a sarit, prompt, vicepresedintele Alexandru Blanck: „Dar nu depinde numai de el. Ar trebui ca organizatia municipala sa decida”. Incurajat de sustinerea colegului sau de partid, Serbanoiu a punctat, intarind, la randul sau, faptul ca demisia de onoare este o rara avis in politica romaneasca de la toate nivelurile: „Probabil ca imi voi depune demisia, iar organizatia municipala isi va spune cuvantul”.
Pentru ca tot l-a pomenit pe Basescu in raspunsul sau evaziv pe tema demisiei, pe care singur si-a anuntat-o, Mihail Serbanoiu s-a dovedit a fi mai diplomat si mai siret decat presedintele tarii, caci nu a promis in mod public ca va demisiona in cinci minute de la anuntarea unor rezultate sub asteptari. Omul a promis ca va demisiona, daca partidul nu obtine sase mandate de consilieri, dar nu a zis si cand. Poate s-o fi gandit, bunaoara, la anul 2012 !
Adrian BRAD

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentIn UE,
Articolul următorEUROPAREREA MEA