Scumpirile din ultima perioada, mai ales a petrolului, afecteaza tarifele concediilor in strainatate! Din luna iunie, romanii care vor sa-si petreaca vacanta in locuri exotice, trebuie sa plateasca un supliment de kerosen. Companiile aeriene care isi inchiriaza avioanele in regim charter au marit preturile inca din iarna, dar pana acum suplimentul de kerosen a fost suportat de agentii.
Agentiile de voiaj au decis insa si ele sa isi mareasca tarifele. Unele agentii adauga suplimentul de kerosen la vacantele pe care le vand chiar de la 1 iunie. Clientii sunt anuntati ca pretul pe sejur ar putea fi majorat cu pana la o suta de euro, daca barilul de titei ajunge la 150 de dolari.














