Tribunalul Bucuresti a admis, ieri, o exceptie ridicata de Valeriu Stoica in numele Partidului Democrat Liberal, potrivit careia cererea de modificare a statutului Partidului Forta Democrata, formulata de Petre Roman, trebuie semnata si de alti membri fondatori ai Partidului Democrat. Avocatul Partidului Democrat Liberal a invocat articolul 18 din Legea 14/2003 si articolul 25 din Legea partidelor politice. Potrivit articolului 18 din Legea 14/2003, pentru inregistrarea unui partid politic trebuie depusa la Tribunalul Bucuresti cererea de inregistrare semnata de conducatorul organului executiv al partidului politic si de cel putin trei membri fondatori, care vor fi citati in instanta. Articolul 25 din aceeasi lege precizeaza ca modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc in conditiile prevazute de respectivul statut, orice modificare trebuind comunicata tribunalului Bucuresti la 30 de zile de la data adoptarii. Cererea Partidului Forta Democrata trebuie completata pana la urmatorul termen de judecata, fixat pentru data de 29 mai. Liderul Fortei Democrate, Petre Roman, anunta la sfarsitul lunii martie, ca va depune la Tribunalul Bucuresti o solicitare pentru a prelua denumirea de Partidul Democrat de catre partidul sau. Roman spunea ca denumirea PD este libera in registrul partidelor politice dupa ce instanta Curtii de Apel Bucuresti a admis infiintarea Partidului Democrat Liberal. Presedintele PDL, Emil Boc, declara atunci ca initiativa lui Petre Roman de a schimba denumirea Partidului Forta Democrata, in Partidul Democrat, este sortita esecului, deoarece numele este conservat.
Curtea de Apel Bucuresti a decis, in 20 martie, prin hotarare definitiva si irevocabila, infiintarea PDL, respingand toate contestatiile depuse la inregistrarea partidului. Petre Roman a condus PD pana in mai 2001, cand conducerea partidului a fost preluata de Traian Basescu.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMedvedev trece la demiteri
Articolul următorB R E A Z A