La Alunis, se va ridica un Muzeu al taranului roman
Cat de mult se mai pastreaza in mediul rural traditiile de odinioara? Se mai stie ce este aceea o hora? O sezatoare?La aceste intrebari am vrut sa aflam raspunsuri mergand, recent, prin cateva sate prahovene. Ne-am oprit la Alunis, la Caminul Cultural. Cladire frumoasa, bine intretinuta. Semn ca, totusi, fata de alte localitati, cladirea n-a fost transformata in carciuma sau in cine stie mai ce. Am vrut sa aflam, in aceste conditii, ce activitati culturale gazduieste Caminul cultural din Alunis. De la directorul acestei institutii, mai exact de la managerul Caminului cultural – cum s-a prezentat Karmen Caraman – am aflat ca, incet-incet, localnicii au inceput sa descopere farmecul obiceiurilor de odinioara. Dupa cum ne-a declarat aceasta, satenii au iesit din casa si s-au intalnit la sezatori, intalniri unde chiar s-a pastrat traditia – aceea de a se canta si de a spune ghicitori. „Am tinut mult sa readuc in atentia localnicilor frumusetea sarbatorilor specifice satului – ne-a marturisit Karmen Caraman . Copiii au fost cei mai incantati! Tocmai de aceea ne-am gandit ca aici, la Alunis, cu sprijinul administratiei locale sa se amenajeze un Muzeu al taranului roman. Ideea este de a se construi o casa tipic taraneasca, astfel incat cladirea, inclusiv interiorul, sa fie exact ca pe vremuri, din lemn, adica nimic sa nu fie imprumutat din epoca moderna.” Si pentru a ne convinge ca acest proiect este unul serios, ne-a prezentat, cu mandrie, cateva obiecte vechi –vezi foto – cu care va impodobi camarutele viitorului muzeu al satului.
Aratandu-ne peretii interiori ai Caminului Cultural tapetati cu desenele copiilor, am mai aflat de la interlocutoarea nostra ca mai toti localnicii au spiritul frumosului in sange. Concret, la Alunis, la o familie din zece, in casa exista un razboi de tesut, unde femeile urzesc presuri si asternuturi. Insa, nici barbatii nu se lasa mai prejos. Sunt destui mesteri cioplitori in lemn, care, cu migala, fac din radacini sau crengi de copaci tot felul de minunatii. Si pentru a ne convinge, ne-a aratat o bucata din lemn sub forma de harta a Romaniei pe care erau lipite bucatele mai mici, tot din lemn, care imitau masa tacerii a lui Brancusi. Am intrebat daca, legat de numele comunei –Alunis – localnicii stiu sa mestereasca si crengutele de alun. Ni s-a explicat, atunci ca, inca mai sunt cativa sateni care stiu sa imbine crengile de alun, transformandu-le in tarne si cosuri.
Am mai aflat ca nici frumusetea dansurilor populare n-a fost abandonata. In comuna exista o echipa de dansuri, dar si o formatie de mandoline. Ba, in viitor, se doreste sa se puna bazele si unei echipe de calusari. Totodata, am mai aflat ca tinerii vor mai avea inca o alternativa in a-si petrece timpul liber, de data aceasta, exact ca la oras. Despre ce este vorba? Despre miniterenul de fotbal – aflat in apropierea zonei unde se desfasoara saptamanalul targ de la Alunis, la intrarea in localitate – al carui gazon artificial va fi marcat si pentru a fi practicat tenisul de camp.
N.DUMITRESCU
