Tipografia de la Valeni (III)
Dupa primul razboi mondial, Iorga a inteles ca nu se poate lipsi de o tipografie in activitatea lui mai ampla si mai diversificata. Aducand la Bucuresti ceea ce dusese cu el la Iasi si putinul pe care l-a mai gasit la Valeni si unindu-se cu Tipografia Gologan din Capitala, a alcatuit tipografia „Cultura Poporului Romanesc”.
Dupa cum ne spun C.M. Rapeanu si N.I. Simache, in vremea aceasta s-a infiripat la Valeni, mai ales din initiativa invatatorului D. Brezeanu-Teisani cu cativa lucratori ramasi in oras si cu o dotare extrem de saraca, o mica tipografie numita „Teleajenul”. Totusi, aceasta nu umple golul lasat in Valeni de tipografia „Neamul Romanesc”.
De altfel, Nicolae Iorga si-a dat repede seama ca tipografia de la Bucuresti era departe de a-i satisface activitatea sa multilaterala. A inteles ca trebuie sa revina la tipografia de la Valeni, principalul motiv fiind cladirea, care ii apartinea si care se inalta la fel de falnica si de solida. Hotararea a fost luata in 1924, si, expeditiv cum era, Iorga s-a grabit sa repare cladirea. In acelasi timp, trimitea spre Valeni ceea ce mai ramasese din utilajul de altadata, la care adauga alte piese noi sau de ocazie. Si tot atunci se zbatea sa adune la un loc personalul sau vechi.
Chiar in acelasi an, 1924, tipografia functiona din nou. De asta data, ea a fost numita „Asezamantul tipografic Datina Romaneasca” si desi apartinea tot unei societati asemanatoare ca structura si era condusa tot de Iorga, actionarii ei de acum puteau si voiau s-o sprijine mai mult.
Atelierul de tipografie ocupa, din nou, cea mai mare parte a parterului. El dispunea de o mai buna dotare constand dintr-o masina „Tipograf-Linotip”, doua masini plane nr. 10 si o masina plana nr.12 ca si unul sau mai multe „Boston”-uri. Atelierul era condus de tipograful Onciu din vechea garda si de Tomescu dintre localnici.
La etaj era sectia de legatorie, cu o masina de cusut cu ata si o masina “Rapid”de cusut cu sarma, in afara de masinile auxiliare. Seful atelierului de legatorie era Al. Teodoru.
Chiar daca in perioada activitatii „Datinei Romanesti”, N. Iorga era incomparabil mai ocupat decat in cea a „Neamului Romanesc” el si-a pastrat controlul deplin asupra editurii si al tipografiei. Iorga era foarte temut de personalul sau, dar respectat si iubit. Calitatea prestatiei a crescut fata de cea a „Neamului Romanesc”, ca atare si numarul comenzilor primite. Desi nici acum tipografia nu a devenit o afacere profitabila, oricum nu mai era atat de stramtorata ca in trecut. „Datina Romaneasca” a activat timp de 16 ani si jumatate, adica o perioada dubla fata de „Neamul Romanesc”.
Si in aceasta vreme, Iorga si-a tiparit la Valeni publicatiile sale periodice ca si multe numere din „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice”. De asemenea, au aparut aici cateva din marile sale lucrari cu o atat de insemnata contributie la dezvoltarea culturii literare si istorice. Amintim „Istoria literaturii romanesti” (3 volume: 1925,1928, 1933), „O lupta literara”, vol. I (1925), „Istoria literaturii romanesti contemporane” – vol. I-II (1934), „Carti reprezentative in viata omenirii – vol IV. Din zona istorica si politica amintim ca toate volumele monumentalei sale lucrari de sinteza „Istoria romanilor” au fost imprimate aici ca si „Romania, cum era pana in 1918” – vol I – Muntenia, vol II Moldova si Dobrogea si atatea altele. Nu putem sa nu amintim si doua lucrari care ne intereseaza in mod direct, „Lipsuri si indreptari ploiestene” si „Ploiestii in razboiul de independenta”.
Desigur, „Datina Romaneasca” nu a editat numai lucrari ale lui Iorga, ci si pe cele ale altor autori, unii dintre ei fruntasi ai culturii romanesti. Amintim numai ampla lucrare a lui I.Ghica-Budesti, „Istoria arhitecturii din Muntenia si Oltenia” (3 volume, 1933).
Cladirea aceasta a rezistat bine cutremurului din noiembrie 1940 (asa cum rezistase si celui din octombrie 1928) si si-a continuat activitatea cu acelasi spor. Dar, la mai putin de trei saptamani, Nicolae Iorga a fost ucis. Vestea a cazut ca un trasnet la Valenii de Munte. Tipografii, dupa zilele de doliu, au reluat lucrul, la cererea mostenitorilor profesorului pana ce au terminat comenzile existente. Altele n-au mai venit. In decembrie, tipografia s-a inchis. Utilajele au fost vandute si s-au risipit in toata tara.
A ramas cladirea goala pana in anii comunismului cand a fost data industriei si cooperatiei locale pentru ateliere si depozite. In prezent, putini mai stiu unde se gasea aceasta institutie de cultura.
Paul D. POPESCU
