Liderii filialelor judetene PD-L care vor obtine rezultate sub media pe tara la alegerile locale din iunie vor fi schimbati din functii prin organizarea de alegeri in cadrul fiecarei organizatii in parte.
Prim-vicepresedintele partidului, Theodor Stolojan, i-a avertizat pe liderii tuturor organizatiilor din tara ca se va lasa cu destituiri din functii in judetele cu rezultate slabe la alegerile din 1 iunie.
„Imediat dupa anuntarea oficiala a rezultatelor alegerilor, vom face o analiza la nivelul intregii tari. In judetele slabe, cu rezultate sub media nationala, vom lua masurile de rigoare, in sensul ca oamenii care nu vor reusi un procent bun sa fie inlocuiti prin alegeri. Nu vom face niciun fel de rabat, avand in vedere ca obiectivul nostru este castigarea alegerilor locale in Romania”, a declarat Theodor Stolojan.
Liderul liberal-democrat a mai precizat ca formatiunea sa nu va ezita sa se foloseasca de imaginea lui Traian Basescu la aceste alegeri locale, avand in vedere ca „PD-L este partidul care l-a promovat in aceasta postura”.