Putine fiinte care au trait atat de putin au fost asa de cunoscute ca Iulia Hasdeu si inca intr-o vreme cand mijloacele media erau atat de rudimentare. Ea, Iulia, a pasit din adolescenta, direct in legenda.
Sa ne oprim putin asupra ei, mai ales ca, a mangaiat cu prezenta ei meleagurile Prahovei. Viata ei s-a consumat intre anii 1869 si 1888. Era fiica lui B.P.Hasdeu – poet, prozator, dramaturg, eseist, profesor universitar, membru al Academiei Romane, editor de ziare si reviste, filolog, istoric, folclorist.
Fericirea si tragedia acestei copile i-au fost aduse de o precocitate neobisnuita. La trei ani scria si citea, la opt ani vorbea mai multe limbi si facea versuri, la 9 ani scria satire adresate profesorilor ei.
La 11 ani, termina gimnaziul la Sf.Sava si era si premiata la Conservatorul de muzica.
In 1881, a plecat la Paris, unde a urmat studii literare la Colegiul Sevigne, iar in 1886, la varsta de 16 ani, trecea cu un succes neobisnuit licenta in filosofie, la Sorbona. Tot atunci tinea acolo doua conferinte: “Cele doua carti ale lui Herodot” si “Logica ipotezei”, iar teza sa de doctorat avea ca subiect “Filosofia populara a romanilor”. Studiind temei-nic canto si contrapunctul, ne-a lasat si o delicata broderie muzicala “Le papillon”.
In scurta ei viata, Iulia a scris mult. Antum, i-au aparut doua volume de versuri “Bourgeons d’Avrie” si “Chevallerie”, dar a lasat mai multe caiete care au fost publicate postum.
Istovita de o munca peste puterile unei fete, Iulia Hasdeu a cazut prada ftiziei si s-a stins din viata in Bucuresti, la 29 septembrie 1888, cand nu implinise inca 19 ani.
Cam pe vremea cand ea pleca la Paris, tatal ei, Bogdan Petriceicu Hasdeu a cumparat, la Campina, o casuta cu doua incaperi. Aici si-a petrecut Iulia toate vacantele de vara din perioada pariziana.
Desigur, casuta lor era patriarhala, avea o gradina mare, plina de verdeata, iar imprejurimile erau minunate. Nu stim, insa, cat a putut gusta Iulia din toata aceasta ingramadire de frumos si de pitoresc, cat timp i-au lasat pentru hoinareli si reverii studiile si scrierile ei. Tatal ei o admira si o iubea, si-i consacra o mare parte din timpul lui. Dar convorbirile lor pastrau mai mult caracterul unui examen, iar in loc de sfaturi, el ii recomanda “bibliografii”.
Inzestrata cu asa mari calitati, care ii ofereau satisfactii intelectuale superioare, poate ca si-a dorit bucuriile simple ale celor de varsta ei. Nu stim si nu vom sti niciodata daca pretul platit geniului ei nu i s-a parut cumva prea mare…
Urmele ei nu s-au sters inca din Campina. Nu a lasat sa se intample asa ceva tatal Iuliei, care a facut sa se ridice pe terenul sau un edificiu insolit, conceput de el, pe care l-a numit Castelul Iulia Hasdeu. Durerea pentru pierderea ei si un usor sentiment de vinovatie i-au accentuat misticismul si l-au facut sa creada in posibilitatea comunicarii cu cei morti. Curand dupa terminarea lucrarilor, el se retrage aici, impartindu-si timpul intre opera sa, care poarta acum pecetea noilor lui conceptii si “convorbirile” cu iubita sa fiica disparuta.
Renovat de doua ori (prima data de prof. N.Simache), castelul a intrat, de o buna perioada de timp in circuitul turistic. Impactul asupra unora dintre vizitatori este foarte puternic. Noroc ca prin competenta lor, ghizii reusesc sa risipeasca orice confuzie si sa puna in valoare personalitatea lui Hasdeu si a genialei sale fiice.
Campinenii au dat numele ei unei strazi a orasului iar prima scoala secundara de fete din oras s-a numit Liceul “Iulia Hasdeu”.
Paul D.POPESCU
