Un nou regim electoral (dupa cel tranzitoriu din timpul domniei lui Al.I.Cuza) este instaurat odata cu Constitutia din 1866. Se instituiau “alegeri generale” pentru constituirea Corpurilor Legiuitoare, Camera Deputatilor si Senatul. Corpul electoral era impartit pe colegii in functie de starea sociala si materiala a alegatorului. Aveau drept de vot toti barbatii trecuti de 21 de ani, cetateni romani si care, intr-un fel sau altul, plateau un impozit statului. In colegiul I intrau marii proprietari funciari, in al II-lea, cei mijlocii, in al III-lea orasenii, negustorii, meseriasii, profesii liberale, in colegiul al IV-lea taranii. La primele colegii votul era direct, taranii aveau la comune alegeri primare, unde alegeau “alegatorii directi” (1 la 10). Astfel, intreaga viata electorala se desfasura in capitala judetului. Alegerile primare se desfasurau cu cateva zile inainte, pentru celelalte se rezervau opt zile, cate doua la fiecare colegiu. Desi alegatorii nu erau prea numerosi, nici nu veneau toti la vot, iar cand la cate un colegiu se presupunea ca vor veni peste 300 de alegatori se faceau doua centre (sectii) de votare sau chiar trei. Votarea se desfasura destul de greu. Votul fiind secret si nefiind buletine de vot tiparite, votarea mergea destul de incet. Dupa ce se deschidea votarea si se alegea biroul provizoriu, prin vot deschis si apoi biroul definitiv – care prelua conducerea intregii operatii – alegatorii erau scosi din sala si erau lasati sa intre apoi cate patru, ori sase , ori opt, cate locuri de scris si calimari cu tocuri se pregatisera.
Despre femei nu se vorbea nimic, pentru ele nu erau prevazute niciun fel de drepturi politice si electorale. Se pare insa, ca nici nu le pasa prea mult. Nu a existat la noi o miscare a sufragetelor ca in Anglia si chiar cele cateva voci izolate care se ridicau in favoarea drepturilor femeii erau mai mult barbatesti.
Prin forta lucrurilor, insa, femeile erau acum mult mai implicate in actul electoral. Aparuse si la noi obiceiul ca sotiile sa poarte nu numai numele ci si titlul sotilor lor. De pilda, cred ca o admirabila femeie – careia ii vom dedica o prezentare distincta – prefera sa i se spuna “doamna deputat Radovici”, decat “coana Sevastita”. Cum mai erau si niste avantaje materiale, femeile se mobilizau cu toate fortele in lupta electorala. Mai era inca ceva. Aparusera partidele politice si lupta electorala nu se mai dadea numai intre candidati, ci si intre acestea, ceea ce ii sporea violenta si tendinta spre frauda. Erau doua partide, dar, in ele erau atatea dizidente si fractiuni incat uneori existau chiar oameni care isi recrutau bande de batausi si le puneau in serviciul unui om politic local, care-i rasplatea cu generozitate.
Femeile intrau in joc, cu sau fara voia lor. Lucrul acesta s-a vazut perfect in alegerile din martie 1869. Atunci, Gheorghe Grigore Cantacuzino Nababul, castelanul de la Floresti, a tinut cu orice pret sa se aleaga deputat si nu oriunde, ci la Prahova si anume la Colegiul al III-lea, unde liberalii radicali erau foarte putrenici. Cum nu voia sa se amestece in niciun fel in campania electorala si cum organizatia locala a “Conservatorilor” nu era prea puternica, Nababul a facut sa fie numit protoiereu – desi nu avea parohie in Ploiesti – un preot bucurestean, celebrul Popa Take (de la “Sf. Lefterie ?”) care si-a format niste eficiente bande. Sotiile liberalilor erau acum ingrijorate seara, cand sotii lor erau la intrunire, deoarece, de multe ori veneau acasa batuti mar si ele incercau sa-i oblojeasca sau sa cheme doctorul. S-au intamplat si lucruri mai grave. In ziua de 26 martie, chiar in timpul alegerilor, alegatorul Andrei Taru, cizmar din mahalaua Sf. Stefan, a fost batut atat de rau incat a trebuit sa fie dus pe targa acasa, la sotia sa, unde a si incetat din viata. Doctorul trimis de prefect a constatat “moarte naturala“ si a pus diagnosticul “stenos”. Ca “ sa taca din gura“, femeii i s-au acoperit cheltuielile de inmormantare si i-au mai si ramas bani buni. Chair in seara dinainte de alegeri, bandele lui Popa Take au pandit pana cand liderii liberalilor radicali au plecat la o intrunire. Sotiile si familiile s-au pomenit cu cete de vlajgani, dati cu funingine pe fata, cu saci trasi peste vesminte, cu ciomege in maini, ca sar gardurile, devasteaza curtile, omoara cainii, fura gainile si alte pasari. Vreo doua-trei, mai indraznete, care au iesit sa-i certe, s-au ales si batute si insultate cu cele mai josnice cuvinte. Servitorii si servitoarele care s-au impotrivit au fost grav molestati. Mai la toate casele unde n-au putut patrunde in curte, au spart cu pietre nenumarate geamuri. Politia parca intrase in pamant.
O serie de femei mai voluntare se implicau singure in alegeri, devenind un fel de coana Joitica – scriau discursuri pentru sotii lor, faceau trafic de influenta pentru nominalizarea unor candidati, faceau spionaj electoral sau propaganda printre rude si prietene, ajutau la mituirea unor alegatori, contribuiau la compromiterea unor adversari politici.
Paul D.POPESCU
