Mancatul in exces si dietele alimentare cu efect yo-yo in adolescenta pot contribui la reducerea sperantei de viata, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii britanici, publicat in Proceedings of the Royal Society B si preluat de dailymail.co.uk. Desi experimentele au fost efectuate pe pesti, cercetatorii cred ca descoperirea poate fi valabila si in cazul oamenilor, copiii si adolescentii fiind cei mai afectati. Cercetatorii de la Universitatea din Glasgow au studiat efectele fluctuatiilor de hrana asupra unei specii de pesti, ghidrin (Gasterosteus aculeatus), care cresc permanent de-a lungul celor doi ani de viata. Potrivit sursei citate, unele exemplare au primit zilnic aceeasi cantitate de hrana, in timp ce altele au cunoscut perioade de foamete urmate de perioade in care au primit hrana din abundenta. Ambele grupuri de pesti au primit, pe parcursul studiului, aceeasi cantitate totala de hrana. Desi pestii care au avut parte de dieta yo-yo (ciclul scadere-recastigare in greutate) nu au imbatranit mai repede decat cei din celalalt grup, ei au trait mai putin cu, in medie, sase luni. „Este doar o diferenta de sase luni, dar in termeni de procente, este o mare diferenta”, a indicat Neil Metcalfe, unul dintre autorii studiului, care a adaugat ca diferenta s-a mentinut valabila indiferent de varsta pe care o aveau pestii participanti la experiment. „De cele mai multe ori nu iti dai seama de ce au murit, insa ar putea fi echivalentul unui infarct sau al unui accident cerebral”, a adaugat acesta. Metcalfe, specialist in biologie comportamentala, este de parere ca pestii au murit pentru ca nu s-au dezvoltat regulat, din cauza fluctuatiilor in cantitatea de hrana. In ceea ce priveste oamenii, cei mai afectati ar putea fi adolescentii, pentru ca organismul acestora este in crestere, iar dieta lor alimentara este foarte neregulata.